29/01/2024

Tânără de 20 de ani, salvată de medici după ce s-a înjunghiat în zona inimii

Scris de Saptamanalul de Radauti


O tânără în vârstă de 20 de ani, care într-un moment de slăbiciune a vurt să-și pună capăt zilelor, a fost salvată dintr-o situație limită de medicii de la Spitalul Județean Suceava.

Vinerea trecută, tânără a ajuns la spital cu leziuni la nivelul plămânului și a membranei care învelește inima, care au condus la acumularea de aer și sânge în cavitatea pleurală.

Viața tinerei era în pericol fiind inclusă în categoria ”iminență de deces”.

„După stabilizarea temporară începută de echipajul SAJ și continuată în UPU, pacienta a fost dusă direct în sala de operație de la Chirurgie, unde s-a reușit identificarea și oprirea rapidă a sursei sângerării – artera toracică internă, și apoi rezolvarea celorlalte leziuni”, a declarat medicul Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava.

Intervenția a durat aproximativ două ore, iar echipa operatorie a fost formată din medicii chirurgi Daniel Gavril, Bianca Voroniuc, medic ATI Dănuț Barbunc, asistentele de la Blocul operator Mirela Andreica și Mihaela Sauciuc.

Din fericire, acum pacienta este stabilă iar starea post-operatorie este una favorabilă.

Saptamanalul de Radauti