08/12/2021

Filtre trafic cu polițiști din alte județe, pe zona Rădăuți-Vicov

Scris de Florin Paiu


Polițiștii au devenit mult mai prezenți în trafic de două zile, în municipiul Rădăuți și comunele din jur, până la localitățile de frontieră, fiind evidentă o concentrate a forțelor pe această zonă.
În trafic acționează echipaje de poliție rutieră, polițiști de frontieră, jandarmi și luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale.
Din informațiile certe pe care le avem este vorba de un plan de acțiune care se va întinde pe cel puțin încă o săptămână.
În acțiune sunt angrenate și echipaje de la Iași, Bistrița și Botoșani, inclusiv polițiști de frontieră. Astfel se explică și de ce localnicii au sesizat că cei care i-au oprit sunt fețe total noi în zonă.
Acțiunea are ca direcție principală verificarea cât mai multor mașini în trafic.
Evident, controalele sporite în trafic pot duce la descoperirea unei palete largi de infracțiuni, nu doar cele la regimul rutier. Foarte probabil principala țintă este contrabanda cu țigări, asta după ce la Straja s-a ajuns la reglări de conturi cu dispozitive explozibile aruncate în curtea unui localnic cercetat în numeroase dosare penale, dar totuși fără condamnări sau trimiteri în judecată pe această temă.
Se pare că acest plan de acțiune a venit cu ordin direct de la București, având în vedere datele despre contrabanda tot mai intensă. Sunt date despre treceri zilnice de mari cantități de țigări peste fâșia verde, țigări care apoi sunt transportate cu mașinile spre depozite intermediare ori mai departe, pentru puncte de desfacere din țară.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat recent că informațiile colectate până acum indică faptul că atacul de la Straja ar fi legat de contrabanda cu țigări de la frontiera de Est.
„Pe măsură ce vom reduce cercul de suspecți vom prezenta concluziile. Indiciile din acest moment arată că această acțiune are legătură cu contrabanda de țigări din frontiera de Est, din zona județelor Suceava, Botoșani.”, a declarat ministrul.
Declarația sa nu este o surpriză, ci doar vine să confirme ceea ce se știe și ceea ce se bănuia, inclusiv cu privire la atacul cu dispozitivul explozibil.

Florin Paiu