O fată în vârstă de 10 ani se află în stare gravă la Spitalul Județean Suceava la două zile după ce a fost accidentată de o mașină, pe raza comunei Dumbrăveni. Accidentul s-a produs pe DN 29 Botoșani – Suceava, un drum pe care se circulă cu viteză ridicată și în localități.
Accidentul s-a produs luni, 5 iunie, în jurul orei 13.30.
Din cercetările preliminare ale polițiștilor rezultă că șoferul unui Mercedes Benz, înmatriculat în Botoșani, care rula din direcția Botoșani spre Salcea, a acroșat cu partea lateral stânga a mașini o fată de 10 ani, localnică, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, din stânga conducătorului auto.
Minora a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean Suceava cu leziuni la cap dar și în zona cervicală.
Cauza principală a accidentului este traversarea prin loc nepermis și fără a se asigura.
Localnici și martori acuză și că șoferul avea viteză mare în localitate.
Acest detaliu se va confirma sau infirma în cadrul unei expertize de specialitate care va stabili dacă este vorba de o culpă comună ori doar de culpa pietonului.
Cel mai important detaliu este legat însă de evoluția stării de sănătate a fetiței, pentru care întreaga comunitate se roagă.
Fata în vârstă de 10 ani se află la spital cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial, traumatism de coloană cervicală și traumatism toraco-abdominal.