05/09/2023

Doi ani într-un centru educativ pentru un minor care a produs un accident mortal și a fugit

Scris de Saptamanalul de Radauti


Judecătoria Rădăuți a dat la începutul acestei săptămâni sentința în cazul unui tânăr judecat pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului. Accidentul s-a produs la Vicovu de Jos tocmai în septembrie 2019 însă abia acum s-a ajuns la o primă sentință. Asta pentru că ancheta a fost anevoioasă și s-a finalizat cu trimiterea în judecată a inculpatului abia la începutul acestui an.

Judecătoria Rădăuți l-a condamnat pe Beniamin B., în vârstă de 17 ani la data accidentului, la măsura internării într-un centru educativ, pe o perioadă de 2 ani. Deși tânărul are acum 21 de ani el a fost judecat pentru faptele sale ca minor, astfel explicându-se și pedeapsa în centru educativ.

La finele lunii septembrie a anului 2019, tânărul de 17 ani de atunci conducea un Mercedes Benz pe un drum secundar din Vicovu de Jos.

Tânărul a pierdut controlul asupra mașinii, care a ajuns în șanț și care în parcursul său necontrolat a acroșat doi localnici care mergeau pe jos pe respectivul drum.  

O femeie în vârstă de 51 de ani a murit în urma acestui accident iar un bătrân de 88 de ani a fost rănit ușor.

Minorul a părăsit locul accidentului, fiind identificat în scurt timp de organele de poliție. După accident minorul a petrecut doar 24 de ore în arest.

Sentința judecătorilor de la Rădăuți nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Saptamanalul de Radauti