15/10/2021

„Dacă mâine ar fi alegeri pentru primăria Rădăuţi, nu ştiu dacă Loghin ia peste 10%”

Scris de Saptamanalul de Radauti


În emisiunea Față în Față, realizată de Marius Cocoș la Radio VIVA, fostul primar al municipiului Rădăuți, consilierul local Nistor Tatar a afirmat: „Dacă mâine ar fi alegeri pentru primăria Rădăuţi, nu ştiu dacă Loghin ia peste 10%”

MC: Tocmai ce-a picat Guvernul, dar mie mi se par mult mai importante problemele pe care le avem la nivel local.

NT: Din puncul meu de vedere, nu ştiu dacă e un dezavantaj pentru Rădăuţi că a căzut Guvernul Cîţu, pentru că nu am avut nici un avantaj de pe urma acestei guvernări. Când eram eu primar şi guvernarea era a PSD, la rectificări bugetare, anual aduceam din fondul de rezervă al Guvernului între 5 şi 7 milioane de lei. Acesta a fost şi motivul pentru care am făcut multe lucrări în Rădăuţi. Plus alte investiţii pe care le-am avut – prin PNDL, centura ş.a. De când guvernează PNL atât ţara, cât şi judeţul Suceava, cât şi muncipiul Rădăuţi, nu prea am văzut bani atraşi la Rădăuţi. Doar un milion de lei acordat de Consiliul Judeţean pentru Spitalul Muncipal.

MC: Oricum, ora exactă se dă de la Bucureşti, aşa că să vedem cum v-a afecta această schimbare inclusiv la nivel local. Însă, la nivel local, anul trecut pe vremea asta aţi pierdut alegerile, lucru care, mărturisesc, rămâne şi acum o necunoscută pentru mine.

NT: Şi pentru mine.

MC: Eu cred că în orice localitate în care s-a făcut o bijuterie ca şoseaua de centură, primarul nu putea să piardă.

NT: A fost o surpriză. Ce să facem, se mai întâmplă… Oricum, eu zic că după patru ani de mandat am lăsat lucruri care vor ţine ani şi ani de zile. Nu numai şoseaua de centură. Bazinul de înot este gata, actuala conducere nu e în stare să facă racordurile la utilităţi. Merg pe principiul că nu e rentabil din punct de vedere economic. Bazinul este o facilitate pentru rădăuţeni şi cei din jur. Sau dau exemplul finanţării pe care am adus-o împreună cu domnul Andronachi pentru Spital. Şi nici eu, nici domnul Andronachi, nu am fost invitaţi la inaugurare. Nici la centură nu am fost invitat. Nu că aş avea eu pretenţii. Se zice că Tatar nu a adus bani de acasă… Nu, nici un primar nu aduce bani de acasă. Dar e o artă şi să aduci finanţări.

În 2018, eu am depus un proiect pe Axa 13 fonduri europene. Drumuri, blocuri sociale, esplanada din centru… Acum, domnul primar se laudă că a deblocat proiectul. Ce deblocat? Au intrat la rând, cum intră proiectele europene, şi s-au mai cerut nişte precizări, cum se procedează, nişte documente, aşa se întâmplă la toate proiectele. Asta nu înseamnă că ai deblocat proiectul.

MC: Eu am remarcat că, din momentul în care aţi intrat în opoziţie, aţi tăcut o perioadă. A trecut un an de zile. Multe din proiecte, cum ar fi asfaltările, dacă se fac în acest an, proiectul e măcar de anul trecut, dacă nu de 2 ani.

NT: Proiectul şi banii. Că i-am lăsat în cont jumătate de milion de euro pentru investiţii. Şi rădăuţenii trebuie să ştie: Bogdan Vodă – este proiect lăsat de mine, care nici acum nu e terminat şi nici lucrările nu sunt de calitate; Dobrogeanu Gherea – proiect de pe timpul meu; Ioan Nistor trebuia asfaltată, pentru că am programat la asfaltare pentru acest an Ioan Nistor, Dumitrie Dan, Şcolii Noi şi Horia, pentru că ştiam că se recepţionează şi centura şi am zis că nu mai circulă maşinile de tonaj pe străzile respective, au utilităţile şi rezolvăm problema cu asfaltul. Ioan Nistor nu s-a făcut, Şcolii Noi nu, Dumitrie Dan nu, Horia nu. Bogdan Vodă şi Dobrogeanu Gherea s-au făcut. În momentul în care ai proiectul, şi licitaţiile, şi banii. Păi nu se poate aşa…

Deci domnul Loghin şi echipa sa nu au făcut nimic într-un an de zile. Niciun proiect. Un sens giratoriu şi ceasul acela de nu ştiu câte milioane de lei, atât. Rădăuţenilor le trebuia ceasul sau 5 km de asfalt? Şi cu ceasul am nişte informaţii „pe surse” că treaba nu e chiar în regulă. Singura „realizare” este scandalul cu organigrama din primărie. Organigrama este suspendată în instanţă şi acea Hotărâre de Consiliu Local va fi suspendată, pentru că nu are toate avizele, nu s-au cerut avize de la Ministerul Culturii pentru restructurări la Muzeu şi Biblioteacă. Oameni daţi afară ilegal.

Ca să le iasă pasenţa, au înfiinţat Serviciul de Achiziţii Publice. Ca să-şi bage pe cine vrea în serviciul respectiv, a cerut studii economice. Când a văzut că iese scandal, a vrut studii de administraţie publică. Ce are asta cu achiziţiile publice? Şi e blocată şi treaba asta.

Să mergi prin primărie să întrebi al cui e omul ăsta, de cine e angajat, de unde a venit e un lucru urât. Primarul nu trebuie să se ocupe de acest lucru. Eu când am fost am tras linie şi nu m-am răzbunat pe nici un salariat, să fie clar.

Vă dau un exemplu: săptămâna trecută, m-am întâlnit cu nişte băieţi care montau lămpi pentru iluminatul public. Şi am sta cu unul de vorbă. A primit telefon după două ore, fiind întrebat de ce şi ce a vorbit cu Tatar. Acum îi evit pe oameni şi nu stau de vorbă cu ei ca să nu la fac lor probleme. Mie nu are ce probleme să îmi facă.

Au fost nişte oameni de la PNL care au vrut să discute nişte probleme cu mine şi au zis să mergem în pădure, să nu ne vadă nimeni. Au zis „dacă ne vede Loghin sau Ţarevici i-au măsuri cu noi!”.

MC: Să nu uităm că, până la urmă, domnul Loghin e o creaţie a PSD, un produs social-democrat.

NT: Aşa e, dar una e să fii în linia a doua, fără presiune. Cu mine lucra într-un fel, acum văd că lucrează altfel.

Şi cu manifestaţia de la Rădăuţi. Când se manifesta prin Piaţa Victoriei împotriva PSD era bine, că era dreptul lor. Ştiţi ce a făcut Loghin, duminică seară, pe traseul manifestaţiei de la Rădăuţi? A stins iluminatul public pe traseu şi s-a circulat pe întuneric. Până acolo să ajungi? E o boală, nu pot să îmi dau seama.

Să vă spun ceva. Dacă mâine ar fi alegeri pentru primăria Rădăuţi, nu ştiu dacă Loghin ia peste 10%. Și vorbesc de cei tineri, care l-au votat. Comportamentul său nemulțumește mulți oameni. Sunt oameni care ies din audiență de la domnul Loghin pentru că sunt dați afară sau li se vorbește urât. Poate am avut și eu „scăpări”, dar când ai tot timpul „scăpări” ceva nu e în regulă. Dar e problema domnului Loghin. A fost membru PSD, dar pentru noi nu mai există, nicio şansă să mai revină la noi.

MC: Chiar voiam să vă întreb dacă este exclusă o eventuală primire a lui Bogdan Loghin în PSD.

NT: Exclus total, vă spun cu siguranţă. La Biroul Executiv de la Suceava am fost informaţi că mai mulţi primari plecaţi de la noi înainte de alegeri ar vrea să vină înapoi. Şi asta încă dinainte de treaba cu Cîţu. Au crezut că au să găsească câini cu colaci în coadă şi domnul Flutur o să le arunce cu bani. Uite că nu prea le-a aruncat! Cum nu i-au dat nici lui Loghin. Că spunea Loghin „votez cu Cîţu!”, că-i superman şi ne dă bani. Uite că nu le mai dă bani!

MC: Cât aţi fost la primărie, aţi făcut echipă cu domnul Andronachi la spital. A fost o conlucrare cât se poate de bună, în Spitalul Rădăuţi s-au întâmplat multe lucruri bune în respectivul mandat. A fost linişte între managerul spitalului şi primar, cu toate că Spitalul Rădăuţi a fost, la un moment dat, singurul spital care nu a „căzut” în judeţul Suceava. Onor cadrelor medicale, dar nu se putea fără linişte. De când aţi plecat dumneavoastră, a plecat domnul Andronachi. A venit domnul Negruţ, a plecat şi domnul Negruţ. Acum a venit domnul Vatră. O primă întrebare: e criteriu de eligibiliate ca managerul Spitalului să fi fost mebru al UpR Rădăuţi?  

NT: Nu. Când a fost pus domnul Negruţ, s-au jucat acolo nişte cărţi politice. S-a ajuns la el pentru că corespundea din punct de vedere legislativ să fie numit manager interimar. L-a susţinut pe domnul Loghin la alegeri, dar partidul lor nu mai există din punct de vedere statutar. Eu i-am spus că nu o să stea prea mult acolo, lucru care s-a şi dovedit. Cu domnul Negruţ a fost ceva de tranzit, chiar de sacrificiu. Şi vă spun eu de ce nu a corespuns. Prima dată când l-a supărat pe domnul Loghin: a fost dumnealui la fabrică la austrieci şi a transferat banii care erau daţi pentru spital, ca sponsorizare, că şi acolo au fost orgolii. Banii s-au dus către Secţia Ortopedie. Am înţeles că a fost o discuţie cam dură între domnul primar şi domnul manager. „Domnule, în ce calitate ai fost acolo? Eu trebuia să merg!”. Păi ştiţi ce-a făcut? Toate sponsorizările care vin pentru şcoli sau pentru unităţile subordonate Primăriei trebuie să vină prin Loghin, n-are voie altcineva. Eu nu am făcut aşa ceva.

De exemplu sunt oameni de afaceri care au copilul la o şcoală. Nu vor să facă publice sponsorizările şi vorbesc cu directorii de şcoli să dea bani sau materiale.

Acum, domnul Loghin a băgat embargo. Şi a dat scris la toţi că toate sponsorizările se derulează prin primar. Primarul vorbeşte pentru sponsorizări, nu altcineva.

Acesta a fost primul „pas greşit” făcut de Negruţ.

A doua greşeală: este un domn la Personal, acolo, şi Negruţ i-a prelungit cu un an de zile contractul de muncă. Tot fără acodul primarului.

Dar din câte am văzut, Negruţ ştia că o să fie schimbat. Eu vă spun că domnul Vatră n-are stofă de manager. Nu că-i om rău, nu ştie să managerieze. Şi într-un spital e foarte greu. Şi vă mai spun ceva. Unii s-au „năcăjit” şi au adus medici şi acum unii medici vor să plece. Şi acesta e un lucru grav.

MC: Spuneaţi că, dacă ar fi acum alegeri pentru Primăria Rădăuţi, Bogdan Loghin ar obţine cel mult 10% din voturi. Mai sunt, totuşi, 3 ani de zile, s-ar putea întoarce roata puţin.

NT: Nu cred, la „performanţele” pe care le au ei…

MC: Dar cine ar fi candidatul PSD pentru alegerile locale, domnul Andronachi?

NT: Da, domnul Andronachi, dar ştiţi cum e în politică, până la alegeri se mai pot întâmpla multe. În momentul de faţă, din punctul nostru de vedere, deocamdată domnul Andronachi este candidatul nostru pentru Primăria Rădăuţi. Nu eu, clar.

MC: Spuneţi-mi cum stă PSD la Rădăuţi, pentru că am văzut lucruri care m-au frapat. Domnul consilier PSD Radu Munteanu, a fost la PSD; acum îl văd în partea cealaltă. Domnul Jecalo este şef la Servicii Comunale, unde aţi fost dumneavoastră…

NT: Domnul Munteanu este secretar la Organizaţia Muncipală a PNL.  Domnul Jecalo este dat afară din partid. Cum ar putea să facă faţă domnul Jecalo ca director de şcoală la Horodnic, director la Servicii Comunale şi consilier local? Cum ar putea face asta?

MC: Servicii Comunale a fost şi rampa de lansare a omului politic Nistor Tatar.

NT: A fost o rampă, eu am lucrat foarte mult la Servicii Comunale. Am fost şi şef la Termoficare foarte mulţi ani. De acolo m-au cunoscut cel mai mult rădăuţenii. Am fost 17 ani director şi am încheiat cu 4 ani de mandat la Primărie. Dacă mai erau 4 ani era bine. Şi pentru mine şi pentru rădăuţeni. Acum sunt consilier al domnului primar Lavric la Satu Mare, colaborăm foarte bine, am mers ca să rezolvăm nişte probleme pe investiţii, am recepţionat o şcoală nouă, se asfaltează nişte drumuri şi Satu Mare stă foarte bine cu drumurile modernizate, am început să facem nişte trotuare şi tot aşa.

MC: Apropo de şcoli. Care mai e situaţia celebrei şcoli din Rădăuţi, care nu e gata nici acum?

NT: Celebra şcoală este cu finanţare asigurată. Eu am făcut pentru ea 4 licitaţii şi ultima a fost adjudecată de o firmă din Brăila care nu a mai venit, din motive legate de pandemie. Trebuia ca domnul Loghin să organizeze o nouă licitaţie pentru şcoala respectivă. Că la Şcoala Generală 3 „Mihai Eminescu” s-a terminat şi recepţionat tronsonul acela, funcţionează bine. Singurul obiectiv nerealizat prin PNDL; cu finanţarea asigurată, este Şcoala de pe Obor. Nici nu a încercat să facă licitaţie pentru un nou constructor, nu ştiu care sunt motivele. Probabil că după un an de zile de mandat o să încep şi eu să pun întrebări în Consiliul Local. Eu zic că am ceva experienţă în domeniul administrativ, nu numai din primărie. Că dacă-i pun o întrebare şi nu-i convine spune că sunt frustrat că n-am ieşit primar. Nu-s frustrat, a fost decizia rădăuţenilor şi trebuie respectată. După aia tragem linie şi vom vedea ce va fi.

Şi ceea ce se întâmplă la Primărie consider o bătaie de joc la adresa tuturor salariaţilor de acolo. Să faci o Organigramă fără cap şi coadă şi ilegală şi să spui că „trebuie să mergem după principiile mele”. Într-o instituţie publică trebuie să ai principii, dar pentru toată lumea. Eu vă spun că s-au creat nişte pârghii şi începe deja să-şi pună oamenii lui. Au fost la Inspectoratul Şcolar şi au bătut cu pumnul în masă, domnul primar şi domnul vice, pe ăştia mi-i pui directori. Eu n-am făcut aşa ceva. Erau directori de mulţi ani, unii chiar erau membri PNL, au rămas şi pe timpul meu majoritatea. Eu n-am mers să schimb directorii politic, ei au făcut treaba asta. Sunt lucruri pe care noi nu le-am făcut niciodată şi vorbesc şi ca vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Suceava. Poate ar trebui să învăţăm şi noi…

Ei, acum, îşi pun toţi oamenii.

MC: Până la un moment dat e de înţeles să îţi aduci oamenii tăi. Dar cred că trebuie să se tragă o linie, până unde merg aceste schimbări. La urma urmei, şcolile nu sunt angrenate în politică.

NT: Sunt de acord, dar uitaţi că acolo au ajuns. Şi nu s-a întâmplat numai la Rădăuţi treaba asta. Asta practică ei. Şi au promis fel de fel de funcţii în campania electorală…

Sau la Clubul Sportiv. A apărut acolo pe orbită fiul unei consiliere PNL. Noi am aprobat nişte indicatori să se scoată postul la concurs, dar, taman pe dos, nu se mai scoate postul la concurs şi s-a dat dispoziţie de detaşare pe un an de zile. Mai sunt acolo nişte oameni plătiţi care nu au nicio legătură cu clubul, care au fost în campanie cu domnul Loghin.

Directorul acesta nou este tânăr, nu-i un băiat rău, este ok, problema este cum a ajuns director, fără să lucrezi nicăieri nicio zi. De fapt, a fost două săptămâni magazioner, tot la club. Şi pui tu în caietul de sarcini că nu trebuie să aibă experienţă şi vechime. Aşa se face?

Ca să nu mai spun că mai sunt două posturi vânate, tot de un consilier PNL, încă nu-i dau numele. Să fie ori Administrator Public, ori în Corpul de Control al primarului, un post nou înfiinţat. Datoriile se plătesc… Vatră este recompensat, la fel Munteanu, la fel doamna Nichiforiuc, consiliera. Mai urmează şi o altă consilieră şi tot aşa. Domnul Preda stă pe locul lui călduţ la GAL, are bani, foloseşte infrastructura la gaz a primăriei în mod particular, pe diferite societăţi… Nu găseşte el mai bine ca acolo. Să ştiţi că şi domnul Preda a fost „în cărţi” pentru spital, numai că „nu prezintă garanţii”… Pentru că ştiţi cum e cu trădătorii. El a venit de la ALDE la noi, de la noi nu-i plecat încă la PNL, a pierdut în primă instanţă. Aşteptăm să vină motivarea, să vedem dacă e executorie. Dacă e, trebuie să plece din Consiliul Local.

MC: Deci PSD va mai recupera nişte consilieri locali?

NT: Da, trei. Directorul de la Generală 2, Mitrofan, Jecalo şi Preda. Majoritatea PNL în Consiliul Local pe ăştia 3 se bazează. Se învârte roata, dar nu cumva să se învârtă şi invers, m-aţi înţeles? Probabil că până la sfârşitul anului vom termina şi cu procesele.

Pe rădăuţeni îi intersează investiţiile. Prima dată, apa. Apoi, canalizare şi drumuri. Cu subvenţia la energie termică, domnul Loghin a luat-o înaintea lui Cîţu, a micşorat subvenţia la energie termică din primăvară. Noi am iniţiat un Proiect de Hotărâre să mărim subvenţia la energie termică, nu a trecut, au votat inclusiv cei trei trădători. Sunt curios ce-o să facă domnul Loghin cu majorarea preţului la gaz.

MC: Aţi spus că nu îi daţi mai mult de 6 luni domului Vatră la spital. Cine vine după el?

NT: Mai sunt vreo câţiva consilieri, s-ar putea domnul Luchian să plaseze pe unul de-al lui pe orbită, pe Constantin Luchian nu-l interează treaba de la Primărie, el are alte… Cred că următoarea mişcare ar fi să candideze pentru deputaţi. S-ar putea să urmeze Preda, eu ştiu, nu m-am gândit la asta. Dacă se reabilitează… E treaba lor.

MC: Din câte ştiu, mulţi oameni îl regretă pe domnul Andronachi. Şi mai nou şi pe domnul Negruţ.

NT: Acum, mai nou, da. Pentru că, după cum am spus, domnul Vatră nu ştie să managerieze. Asta e părerea mea. El a fost în cărţi să meargă şi la Clubul Sportiv.

MC: Apropo, cum apreciaţi activitatea de la echipa de fotbal?

NT: Eu zic că activitatea este bună, sunt băieţi tineri, au început să prindă curaj. Merg destul de bine, au avut meciuri destul de grele.

MC: Voiam să vă mai întreb de Str. Tineretului.

NT: A dat asfaltul deoparte, l-a strâns într-un colţ acolo şi l-a turnat din nou. Dacă nu ştie meserie… Dacă nu era Andronachi să arate ce e acolo, aşa rămânea, vă spun eu. Când s-a făcut publică treaba, a pus şi s-a decopertat. Acum am văzut că s-a turnat din nou. Dar strada aia a rămas din contractul de la mine, a rămas mai la urmă din cauză că am pus să se tragă coloana de gaz şi a trebuit să facă oamenii racordurile.

Rădăuţenii pot să mă judece pentru ce am făcut bine, pentru ce am făcut rău, pe toată lumea nu poţi mulţumi. Le mulţumesc pentru cei 4 ani de mandat. Îi doresc succes şi domnului Loghin, că dacă face ceva face şi pentru mine şi pentru rădăuţeni. Sper ca, până la urmă, să reuşească să facă ceva.

Greşeli politice văd că a făcut deja, nu ştiu cine îl consiliază. Dacă merge în continuare cu stinsul luminii la manifestaţii o să iasă bine.

Saptamanalul de Radauti