Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin 112, miercuri, 1 decembrie, în jurul orei 11.00, de un localnic în vârstă de 50 de ani, care a anunțat că a prins un hoț care tocmai ieșea din curtea casei unde locuiește mama sa.
Polițiștii deplasați pe strada Daciei l-au găsit pe rădăuțeanul în vârstă de 50 de ani care a declarat verbal că în timp ce se deplasa spre casa mamei sale a văzut un necunoscut care a ieșit din curtea acesteia, astfel că l-a oprit și a sesizat poliția, bănuind că este hoț. Suspectul a fost condus la sediul Poliției municipiului Rădăuți, asupra sa fiind găsită suma de 170 de lei. Bărbatul a declarat că banii provin din cerșit. Acesta avea după el și un rucsac cu bunuri, inclusiv haine. El le-a spus polițiștilor că a venit și în trecut din municipiul Sighetul Marmației de mai multe ori pe raza municipiului Rădăuți pentru a cerși și așa a făcut și acum.
Bărbatul a declarat că face bani doar din cerșit. Polițiștii au stat de vorbă și cu femeia în curtea căreia a intrat străinul. Ea a declarat că străinul a venit în curtea imobilului ei, unde a cerut bani, fără a reclama sustragerea vreunui bun.
Cazul rămâne însă în atenția polițiștilor, care au deschis un dosar penal de tentativă de furt.