01/04/2024

Biciclist rădăuțean, accidentat mortal la Volovăț

Scris de Saptamanalul de Radauti


Ultimul weekend din martie a fost unul negru pe șosele, trei suceveni murind în trei accidente rutiere care au avut loc la Volovăț, la Fălticeni și pe drumul național de la Broșteni la Borca.

La Volovăț s-a produs un accident mortal soldat cu decesul unui biciclist. Din păcate, cum s-a încălzit vremea cum au apărut și accidentele cu bicicliști, din păcate iată și unul cu final tragic.

Din cercetările poliției rezultă că sâmbătă, în jurul orei 11.00, Adrian H., în vârstă de 35 de ani, din Volovăț, în timp ce conducea un autoturism Mercedes Benz pe DJ 209K, pe raza comunei Volovăț, cu direcția de deplasare spre Marginea, a acroșat un biciclist din fața sa, care a efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe o stradă secundară.

Cercetarea la fața locului a polițiștilor a indicat că șoferul a tras puternic de volan stânga, în încercarea de a evita impactul, însă l-a acroșat pe biciclist cu partea dreaptă a autoturismului. După impact, mașina a ajuns în șanțul din stânga, în timp ce biciclistul a fost proiectat pe carosabil.

La Spitalul municipal Rădăuți au fost transportați atât șoferul cât și biciclistul.

Din păcate, Nicolae V., în vârstă de 51 de ani, din Rădăuți, bărbatul care se deplasase pe bicicletă, a intrat în stop cardio-respirator în timp ce se afla la Spitalul municipal Rădăuți, fără a mai putea fi salvat.

Decesul a fost declarat la aproximativ două ore de la accident.

Șoferul implicat în accident a fost verificat cu aparatul etilotest și a rezultat că nu consumase alcool.

Polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă în cadrul căruia vor continua cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul, eventual dacă și viteza șoferului a jucat un rol în producerea tragediei.

 

 

 

 

 

Saptamanalul de Radauti