10/08/2021

Anchetă cu privire la act sexual cu un minor, într-un hotel din Rădăuți, în cazul unei fete de nici 14 ani

Scris de Florin Paiu


Polițiștii și procurorii de la Rădăuți au în cercetare un caz delicat, cu privire la sesizarea unei femei din Milișăuți, care a reclamat că fiica ei în vârstă de 13 ani a fost violată.
Verificările făcute de poliție confirmă că, pe 2 august, minora a întreținut relații sexuale într-un hotel din Rădăuți, cu un bărbat, Daniel L. Împrejurările în care au ajuns cei doi la hotel sunt în cercetare, însă datele adunate până acum, inclusiv cele medico-legale, nu pledează pentru un viol.
Cum minora are vârsta de 13 ani și 11 luni, actul sexual în orice condiții este infracțiune.
Conform articolului 220 Cod Penal, raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 și 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Vinerea trecută, pe 7 august, suspectul a fost prezentat în fața unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, care a dispus continuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de act sexual cu un minor. Inculpatul a fost reținut în arest, în baza ordonanței pentru 24 de ore, după care a fost plasat sub control judiciar, pentru următoarele 60 de zile.
Ancheta continuă, pentru a se condițiile exacte în care a fost comisă fapta.

Florin Paiu