Autoritățile au fost obligate să activeze Planul Roșu de Intervenției, după ce 26 de persoane au fost implicate într-un accident rutier la Arbore. Au fost implicate trei mașini, printre care un microbuz în care erau 19 elevi.
Amenzi mari pentru firma care deține microbuzul implicat în accidentul de la Arbore
Ancheta Inspectoratului de Stat pentru Control în Transporturi Rutiere în cazul accidentului cu 23 de răniți de la Arbore, în care a fost implicat un microbuz care transporta 19 elevi, a dus la depistarea a numeroase nereguli în cazul transportului școlar.
Deși microbuzul figura în certificat cu 15+1 locuri, în realitate în mașină erau 19+1 locuri. Practic, erau puse patru scaune în plus. Nici unul dintre locuri nu era prevăzut cu centură de siguranță. O altă mare problemă este faptul că șoferul microbuzului, Vasile Cazac, în vârstă de 42 de ani, din Milișăuți, nu avea testat de competență profesională valabil, obligatoriu la transportul de persoane. Acesta avea un atestat expirat din 2018.
Florin Petru Homiuc, coordonatorul județean al ISCTR Suceava, a declarat că firma care efectua transportul, pentru Liceul Tehnologic din Cajvana, a încasat amenzi care însumează 24.000 de lei. Controlul va continua și la sediul firmei.
Societatea este una puțin cunoscută pe piața transporturilor, Flalebed Milișăuți.
Strict referitor la accident, șoferul microbuzului nu are nici o vină.
Din cercetările poliției rezultă că miercuri, în jurul orei 14.20, Gabriel Pîțu, în vârstă de 20 de ani, din Cajvana, în timp ce conducea un VW pe raza comunei Arbore, având direcția dinspre Arbore spre Cajvana, nu a păstrat distanța corespunzătoare față de autoturismul Ford condus în fața sa de Liviu Bercea, în vârstă de 20 ani, din comuna Marginea, acesta oprind și semnalizând intenția de a vira la dreapta
Șoferul din Cajvana a văzut târziu mașina oprită, a tras brusc de volan stânga, acroșând ușor Fordul, după care s-a dus pe contrasens, frontal în microbuz.
Nu mai puțin de 23 de persoane au fost transportate la spital în urma accidentului, un adevărat record. Din fericire, mare majoritate nu a avut nimic grav. Doar două tinere, pasagere în mașina intrată pe contrasens, au rămas internate. O leziune mai gravă are o tânără în vârstă de 21 de ani, o fractură de gambă stângă.
Șoferul de 21 de ani, din Cajvana, trebuia să fie în izolare la domiciliu, fiind întors din Anglia. Acesta urma să fie amendat pentru că nu a respectat măsura carantinării.
23 de răniți în urma accidentului de la Arbore, cu un microbuz plin cu elevi lovit de un autoturism intrat pe sens opus
Ancheta poliției în cazul accidentului de la Arbore arată că miercuri, în jurul orei 14.20, un microbuz școlar, în care se aflau 19 elevi de la liceul din Cajvana, a fost izbit frontal de un autoturism intrat pe contrasens. În total, în accident au fost implicate 26 de persoane, din care 23 au fost transportate cu ambulanțele la spital. Din fericire, toți răniții erau conștienți și cooperanți, leziuni mai grave având doar adulții din mașina care a intrat în microbuzul școlar.
Ca mod de producere, șoferul unui autoturism care circula din sensul opus al microbuzului a redus viteza și a oprit neglijent, fără a trage spre dreapta iar un al doilea, care venea din spate, a văzut târziu acest lucru. Acest al doilea șofer a tras brusc de volan stânga, pentru a evita mașina din față. Mașina din spate a acroșat-o pe cea din față, după care a intrat pe sens opus, peste linia continuă, unde a intrat în coliziune cu microbuzul. Șoferul microbuzului a tras ușor de volan spre dreapta, dar nu a avut cum evita impactul.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției județene, a declarat:
”Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Cajvana, care rula în spatele unui vehicul, nu a păstrat distanța regulamentară în mers, moment în care a acroșat ușor autovehiculul din fața sa, iar ulterior a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un microbuz de transport școlar în care se aflau 19 elevi de la Cajvana. În urma evenimentului rutier, 23 de persoane au fost transportate la spital, inclusiv elevii, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani”.
De precizat că microbuzul era omologat pentru transportul a 15 elevi, dar în interior erau 19.
Pentru a gestiona situația de urgență, ISU a activat Planul Roșu de intervenție, iar la fața locului au fost trimise zece ambulanțe, atât de la Serviciul Județean de Ambulanță cât și de la SMURD.