Sâmbătă, inginerul constructor Nicolae (Nicu) Crițan s-a îmbarcat în luntrea lui Caron și a trecut Stixul către limanurile veșniciei.
În ianuarie împlinise 73 de ani.
A fost absolvent al Facultăţii de Construcţie – Căi Ferate şi Poduri din Iaşi, încadrându-se perfect în echipa de ingineri capabili și destoinici, formată și instruită de “Bădia” Ursan, ingineri care şi-au lăsat amprentele în toate colţurile oraşului, dar şi în localităţile învecinate.
De loc din Stroieştii Sucevei, soarta l-a răsădit în Rădăuţi, oraş în care a prins rădăcini, loc unde şi-a format şi şlefuit personalitatea de constructor cu vocaţie.
A construit, alături de alţi colegi, cartiere de locuinţe, obiective sociale şi chiar unităţi hoteliere în Suceviţa , complex Casa Octavian și hotel Sofia. Cele trei blocuri turn au fost ridicate sub directa sa îndrumare.
Şantierist în “suflet şi-n simţire”, şi-a dedicat întreaga viaţă, aparent monocoloră, profesiei.
Inginerii constructori de pe vremuri (nu ca cei de azi care-ţi construiesc 2 etaje în plus faţă de proiect cât ai clipi), au avut o viaţă aparte, un zbucium lăuntric neperceput de către “spectatorii din tribună”, o lume a lor, dominată de o disciplină profesională bazată pe o moralitate, căreia nu i-au făcut concesii. Au format o categorie socioprofesională uneori “criptată”, la care “diletantul” n-a avut acces.
În acest contur îi putem proiecta profilul uman.
În 2001 a ieşit la pensie, şi de multe ori îl putea-i vedea cu foşti colegi constructori la o terasă sau cafenea. Mai des erau cinci “şantierişti”, Nicu Criţan, Dorin Vataman, Petrică Pintescu, Mihai Curelaru şi Valerian Nicolăică.
Din cei cinci au rămas doar trei, care sunt sigur că la prima întâlnite vor vărsa o picătură pentru colegul lor Nicu Criţan.
Poate şi alţii vor face acest gest…
