14/05/2021

A început Recensământul General Agricol. 952 de recenzori vor merge din poartă în poartă

Scris de Unknown


Recensământul general agricol se desfășoară în intervalul 10 mai – 31 iulie iar în județul Suceava sunt nu mai puțin de 942 de recenzori autorizați, care au de ajuns la peste 150.000 de exploatații agricole, practic la fiecare gospodărie.

Recensământul general are drept scop evidențierea schimbărilor survenite de la ultimele date adunate și furnizarea indicatorilor statistici care vor sta la baza Politicilor agricole comune, la nivel de Uniune Europeană. Prin comparație, la APIA Suceava, la subvenții, sunt înregistrate 43.806 exploatații. Așadar, la recensământ nu intră doar fermierii care lucrează măcar un hectar de teren agricol.

Sucevenii vor avea de dat răspunsuri legate de informații generale privind exploatația agricolă, modul de utilizare a terenului, efective de animale, gestionarea dejecțiilor animaliere, agricultura ecologică, alte activități aducătoare de venituri, măsuri de dezvoltare rurală. Recenzorii sunt cei care vor completa datele în format electronic, pe o platformă unică, în baza a ceea ce declară oamenii.

În județul nostru, recensământul se derulează prin 942 de recenzori/recenzori șefi, urmând să fie recenzate un număr de peste 150.000 exploatații agricole, fiind al doilea județ, după Argeș, ca volum de muncă. Sucevenii au obligația să furnizeze recenzorilor date si informații corecte și complete și să prezinte un act de identificare valabil. Datele sunt confidențiale și doar pentru uz statistic iar legislația prevede și amenzi, între 1000 și 5000 de lei, pentru cei care obstrucționează recensământul”, a declarat Elena Gogu, directorul executiv al Direcției Agricole Suceava.

Acest recensământ se vrea o oglindă a situației actuale în agricultură și zootehnie, la nivel de județ, țară, dar și la nivel de țări membre a Uniunii Europene, care participă la studiu. La nivelul județului Suceava, pregătirea, organizarea și efectuarea recensământului se realizează de către Direcția Județeană de Statistică, Direcția Agricolă Județeană, în colaborare cu structurile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Se estimează că primele date vor fi disponibile în martie 2022 iar termenul pentru rezultate finale este sfârșitul lui 2022.

Unknown