01/07/2024

26 de ani de închisoare, pedeapsa finală pentru suceveanul care a ucis o fetiță și a ascuns-o într-o ladă

Scris de Saptamanalul de Radauti


Individul din satul sucevean Sf. Ilie, judecat pentru omor calificat și tâlhărie, față de o fată în vârstă de 12 ani, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare.

Ilie Marcel Şerbuc a ucis-o cu sânge rece pe fiica concubinei sale, într-un apartament din București.

Pedeapsa de 26 de ani de detenție a fost stabilită de magistrații Curții de Apel Suceava, care au confirmat prima sentință, a Tribunalului Suceava.

Anamaria Constantin, fetița în vârstă de 12 ani, a dispărut în perioada Paștelui, anul trecut, împreună cu mama ei, care avea o relație de concubinaj cu Marcel Ilie Șerbuc. Fata era în custodia tatălui biologic, dar mama sa avea dreptul să o vadă periodic.

Înainte de crimă, mama și-a luat fetița și a dus-o într-un apartament închiriat de concubin, respectiv locul în care a fost descoperit trupul. La un moment dat, mama și fiica nu au mai fost de găsit, fiind date dispărute imediat după Paște.

Timpul a trecut, fără ca Poliția să le găsească pe cele două. Totul a ieșit la iveală la începutul lunii iunie a anului trecut, când proprietarul unui apartament oferit spre închiriere în ultima perioadă a dat peste un cadavru în putrefacție, în lada unui pat.

În scurt timp, în cadrul anchetei, polițiștii de la ”Omoruri” au făcut legături cu cele două dispariții.

Expertiza genetică a confirmat că este vorba de trupul fetei de 12 ani, dată dispărută de mai multă vreme. Identitatea i-a fost stabilită prin compararea cu ADN-ul tatălui biologic. Fata ar fi fost ucisă în perioada sărbătorilor de Paște 2023, prin ștrangulare.

Marcel Ilie Șerbuc a fost văzut părăsind în grabă acel apartament. Cum mama fetei a dispărut și ea și nu a anunțat nimic, inițial a fost și ea suspectă.

Ulterior, femeia, mama fetei, a fost identificată și audiată. Femeia a declarat că ultima oară bărbatul a rămas singur cu fetiţa, spunând că o duce acasă la tatăl ei biologic, conform înțelegerii. Acesta este și motivul pentru care mama nu a avut bănuieli din start și nu a anunțat autoritățile.

Criminalul a dat declarații șocante în fața anchetatorilor.

lie Marcel Șerbuc le-a spus procurorilor criminaliști că fata în vârstă de 12 ani l-a lovit, iar el a ripostat și a lovit-o și el peste faţă. Fata s-ar fi lovit în cădere de cadă.

„Din lovitura suferită, aceasta a început să sângereze pe gură, iar el s-a speriat, a luat un şiret şi a strangulat-o. A curăţat casa, apoi a pus cadavrul în saci şi l-a pus sub pat. A luat apoi bijuteriile fetei şi le-a amanetat”, a relatat avocatul Adrian Cuculis, în baza declarațiilor autorului.

Saptamanalul de Radauti