Prefectura Suceava a anunțat că un sistem antigrindină menit să protejeze culturile din județele Suceava și Botoșani va deveni operațional începând din acest an.
Proiectul în valoare de peste 3 milioane de euro include înființarea a 20 de puncte de lansare, din care 12 în județul vecin și 8 în Suceava.
Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor are în desfășurare licitațiile (etapa de evaluare calificare tehnică) privind proiectarea și execuția lucrărilor de construcții montaj pentru cele opt puncte de lansare aferente județului Suceava, respectiv în Volovăț, Șerbăuți, Hânțești, Bursuceni, Vulturești, Fântâna Mare, Horodniceni și Comănești.
Acest proiect va conduce și la înființarea a 72 de noi locuri de muncă, câte 9 pentru fiecare punct de lansare.
Proiectul “Grupul de Combatere a Căderilor de Grindină Suceava – Botoşani” s-a derulat prin Ministerul Agriculturii.
În cazul județului nostru sunt acoperite zona Gura Humorului spre Suceava – până la limita cu Botoșani, și zona Siret – Rădăuți – Suceava. Se exclude zona montană, care nu se încadrează în acest proiect.
Sistemul va asigura o protecție la căderile de grindină pe o suprafaţă de circa 295.000 hectare și ar trebui să asigure o protecție pentru 135 de localități agricole din cele două județe.