15/01/2024

IPS Calinic, dus cu elicopterul SMURD la Iași în urma unor probleme cardiace

Scris de Saptamanalul de Radauti


Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a fost transportat de urgență la Iași, la Institutul de Boli Cardiovasculare, cu un elicopter SMURD după ce, luni dimineață, a trecut și pe la Spitalul Județean Suceava, în urma unei crize cardiace.

„În cursul zilei de luni la UPU Suceava a ajuns un pacient în vârstă de 66 de ani , stabil hemodinamic, cu o afecțiune cardiacă ce a necesitat transferul la Institutul de Boli Cardiovasculare Iași”, a transmis Spitalul Județean Suceava.

Lui IPS Calinic i s-a pus diagnosticul bloc atrioventricular total.

Potrivit medicului Diana Cimpoeșu, șef al UPU-SMURD Iași, pacientul în vârstă de 66 de ani a fost transferat la centrul de cardiologie Iași. Aici, urma să fie supus stimulării cardiace prin metode intervenționale.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a comunicat că arhiepiscopul Calinic se află sub supraveghere medicală permanentă și urmează o serie de investigații de specialitate.

Saptamanalul de Radauti