21/12/2023

O nouă condamnare pe numele unui vicovean dat în urmărire generală

Scris de Florin Paiu


Un bărbat din Vicovu de Sus, dat în urmărire generală de Poliția Română pentru că nu este de găsit, fiind fugit din țară, a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți la o pedeapsă rezultantă de 4 ani, 5 luni, 10 zile închisoare, plus 313 zile rest de pedeapsă din altă sentință.

Romică Constantin Saghin, în vârstă de 45 de ani, avea deja o sentință definitivă la care se adaugă pedeapsa de 2 ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, sentință emisă de Judecătoria Rădăuți în ședința de miercuri, 20 decembrie.

Pe 20 septembrie 2019, Romică Constantin Saghin, atunci în vârstă de 41 de ani, din Vicovu de Sus, aflat la volanul unui VW Golf, pe strada Ştefan cel Mare din localitate, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, maşina părăsind partea carosabilă şi intrând într-o parcare, unde a lovit un autoturism Skoda şi apoi o autoutilitară. Impactul violent a fost cu autoutilitara.

Pompierii militari care au intervenit la faţa locului au constatat că pasagerul din dreapta din VW a rămas încarcerat. El a fost extras de pompierii militari, fiind în stare comatoasă, şi transportat ulterior la spital. Pasagerul rănit grav, în vârstă de 48 de ani, tot din Vicovu de Sus, a decedat ulterior. 

Romică-Constantin Saghin a scăpat fără leziuni în urma accidentului.

La data accidnetului Saghin avea deja două dosare penale pentru conducere fără permis, iar la ora accidentului avea o alcoolemie foarte mare (etilotestul a indicat concentrația de 1,32 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat).

Pentru acest accident mortal, vicoveanul a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de detenție.

Același Saghin a încasat 3 ani de închisoare și într-un dosar de contrabandă cu țigări.

Florin Paiu