27/11/2023

Beat și fără permis, s-a răsturnat cu mașina peste un gard, la Frătăuții Vechi

Scris de Saptamanalul de Radauti


Duminică, în jurul orei 22.30, pompierii militari de la Rădăuți au fost alertați cu privire la un accident rutier care s-a produs la Frătăuții Vechi.

Echipajele medicale ajunse la fața locului au constatat că în mașina implicată s-au aflat patru bărbați, din care doi acuzau leziuni și au fost transportați la Spitalul municipal Rădăuți. 

Din cercetările poliției a rezultat că șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare pe fondul vitezei și a consumului de alcool, mașina părăsind carosabilul prin partea stângă față de direcția sa de mers.

Între cei doi răniți ajunși la spital s-a aflat și șoferul.

Tânărul avea plăgi contuze dar era într-o stare generală bună, astfel că polițiștii l-au verificat cu aparatul etilotest. 

A rezultat concentrația de 0,60 mg/l alcool în aerul expirat, acestuia fiindu-i prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Ca urmare a interogării bazelor de date ale Poliției Române s-a stabilit că cel care a fost la volan nu este nici posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Așadar, polițiștii au constatat un caz de cumul de infracțiuni la regimul rutier.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru un total de 3 infracțiuni: ”vătămare corporală din culpă”, ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Saptamanalul de Radauti