04/04/2023

Casele unor vameși de la Siret, puse sub sechestru într-un dosar de corupție instrumentat de Parchetul European

Scris de Saptamanalul de Radauti


Parchetul European, structura condusă de procurorul Laura Codruța Kovesi, care de ceva vreme are câteva birouri regionale în România, a declanșat o acțiune privind fapte de corupție care vizează și vameși care activează la Biroul Vamal Siret.

Perchezițiile Parchetului European, prin biroul regional Iași, vizează exporturi fictive de tutun și produse de pipă cu scopul de a eluda plata unor taxe și accize. Potrivit datelor de până acum, ar fi vorba de 50 de treceri fictive ale unor tiruri cu mărfuri provenite din Turcia și Emiratele Arabe Unite și care în mod normal trebuiau să fie doar în tranzit pe teritoriul României. Prejudiciul adus bugetului Uniunii Europene, numai prin activitatea de la Siret, se ridică la peste 650.000 de euro.

”Pentru recuperarea prejudiciilor aduse bugetului național și al UE, oamenii legii au sechestrat imobile (cinci proprietăți) și numerar în diferite valute, printre care euro, dolari americani, leu românesc și grivna ucraineană”, se arată într-un comunicat al Parchetului European.

Ancheta ar viza patru vameși de la Siret, imobilele puse sub sechestru fiind ale acestora. 

Perchezițiile de marți au fost efectuate de către procurorii delegați europeni ai biroului Iași al Parchetului European, alături de ofițeri de poliție judiciară din Structura de sprijin a procurorilor europeni delegați în România, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Suceava, precum și de către vameșii din cadrul Autorității Vamale Române.

Saptamanalul de Radauti