22/03/2023

Șase mandate de arestare pe numele dealerilor care alimentau cu droguri consumatori din zona Rădăuți 

Scris de Saptamanalul de Radauti


Tribunalul Suceava a admis toate cele șase propuneri de arestare ale procurorilor de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, în cazul grupării despre care s-a adunat un probatoriu solid cu privire la trafic de etnobotanice dar și de droguri de risc și de mare risc pe zona Rădăuți.  

Au fost arestați preventiv Paul-Alexandru C., zis ”Paul”, de 20 de ani, din Rădăuți, Răzvan Ionuț B., zis ”Bubi”, de 22 de ani, din Dornești, Daniel Andrei I., zis ”Titi”, de 18 ani, din Rădăuți, Raluca S., zisă ”Raluca”, de 22 de ani, din Măneuți, Beniamin Emanuel B., zis ”Manu”, de 19 ani, din Rădăuți, respectiv Nicolae Adrian D., zis ”Adi”, de 22 de ani, din Bădeuți.

De subliniat că cei șase arestați sunt foarte tineri, între 19 și 22 de ani, dar cu toate acestea nu erau deloc pești mici în această afacere.

Parte din inculpați sunt elevi din Rădăuți.

Potrivit datelor de anchetă cel care făcea rost de marfă, de substanțele psihoactive vândute inclusiv multor elevi din zona Rădăuți, era Paul Alexandru C., de la diferite persoane de pe raza municipiului Cluj-Napoca. Ceilalți membri ai grupării aveau rolul de a vinde acele substanțe către diverși clienți fideli, în mod individual sau în situația în care nu  mai dispuneau personal de astfel de substanțe prin intermediul celorlalți membri.

De altfel, pe 15 decembrie 2022 C. a fost prins la Cluj cu aproximativ 3 kg de substanțe cu efect psihoactiv, ce urma a fi distribuită către ceilalți dealeri și revândută către consumatorii finali.

Substanțele erau vândute cu un preț ce varia între 200 și 250 lei per gram, la care se adăuga și suma de 50 de lei pentru transport, dacă se impunea livrarea acesteia într-o localitatea mai îndepărtată de Rădăuți.

Prinși în trafic sau în alte ipostaze cu droguri de polițiștii dealerii au continuat să facă trafic, rezultă din ancheta DIICOT, inclusiv în lunile februarie și martie ale acestui an. 

Doar din capturile realizate pe parcursul anchetei a rezultat un prejudiciu de aproximativ 140.000 de euro. Este logic și de la sine înțeles că transporturile interceptate reprezintă doar o infimă parte din cantitățile comercializate în realitate

Cu privire la clienți, aceștia erau tineri și foarte tineri. În cadrul anchetei DIICOT au fost depistați și mulți clienți minori, unii chiar din categoria de vârstă de 13-16 ani.

Consumatorii deveniseră atât de dependenți încât s-a ajuns ca unii minori să fure bani din casă sau să facă împrumuturi cu camătă. Alți tineri ajunseră să cedeze cardul de salariu direct dealerilor pentru a avea asigurată marfa necesară, susțin procurorii DIICOT.

Această acțiune pare a fi una din cele mai de amploare din ultimii ani de pe zona Rădăuți pe linie de trafic de droguri, cu dealeri deja mult extinși în afaceri ilegale. Dovadă și cele șase mandate de arestare emise de judecători.   

Saptamanalul de Radauti