O femeie în vârstă de 49 de ani, din Rădăuți, a murit în accidentul produs miercuri seară pe DN 2 H Milișăuți – Rădăuți. Este, din păcate, încă un caz în care o persoană nevinovată plătește cu viața doar pentru că s-a aflat în locul nepotrivit, la momentul potrivit.
Din cercetările poliției rezultă că miercuri seară, în jurul orei 19.20, Romulus Martin, în vârstă de 53 de ani, din Suceava, în timp ce conducea un Mercedes Benz, pe direcția de la Rădăuți spre Suceava, ajuns în apropierea pasajului CFR de la Milișăuți Gară, a intrat în depășirea unui autoturism și a unui utilaj agricol, condiții în care a pătruns și a circulat pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul VW condus regulamentar de Ileana Munteanu, în vârstă de 49 de ani, din Rădăuți.
Pompierii militari de la Rădăuți, care au intervenit de urgență la locul accidentului, au constatat că ambii șoferi sunt încarcerați.
Dacă șoferul Mercedesului era în viață, femeia de la volanul VW-ului a fost scoasă din mașină cu leziuni incompatibile cu viața.
Șoferul care a provocat accidentul a putut fi verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.