29/01/2023

Șantajist cu poze nud, arestat după ce și-a continuat jocul murdar deși a primit bani frumoși de la victimă

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un tânăr a ajuns în arest pentru 30 de zile, pentru comiterea infracțiunilor de ”șantaj” și ”violarea vieții private”, după ce și-a stors de bani o fostă prietenă. Târziu, fata a realizat că nu este altă variantă decât de a apela la poliție.   

Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a primit o sesizare cu privire la acest caz ieșit din comun în ultima zi a anului trecut. Atunci, o femeie s-a prezentat la poliție și a sesizat că a fost constrânsă prin amenințări să-i dea unui bărbat pe care îl cunoaște suma totală de 20.000 de lei.

Deși primise banii, individul distribuise mai multe fotografii în ipostaze indecente cu femeia către actualul ei prieten, folosind un cont de pe o aplicație telefonică.

Polițiștii au început cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc iar în data de 21 ianuarie au efectuat trei percheziții domiciliare, ridicând printre altele trei telefoane mobile.

Suspectul căutat (Petru Ferdinand Lafontaine, în vârstă de 32 de ani, din Câmpulung Moldovenesc) nu a fost de găsit la domiciliu. Tânărul, cunoscut polițiștilor pentru alte infracțiuni, se sustrăgea deja anchetei astfel că polițiștii au emis pe numele său mandat de aducere și au solicitat darea în consemn.

Joia trecută, pe 26 ianuarie, suspectul a fost depistat în timp ce încerca să iasă din țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș. În baza consemnului, polițiștii de frontieră l-au reținut și apoi l-au predat polițiștilor de la Biroul de Investigații Criminale Câmpulung Moldovenesc.

Petru Ferdinand Lafontaine a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de șantaj dar și pentru infracțiunea de ”violarea vieții private”.

Vineri, 27 ianuarie, procurorul de caz de la Câmpulung Moldovenesc a formulat propunere de arestare iar Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a emis mandat de arestare pentru 30 de zile.

Inculpatul a contestat deja măsura de arestare la Tribunalul Suceava și se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor.

Saptamanalul de Radauti