05/03/2022

Profitorii crizei refugiaților sunt tot mai prezenți

Scris de Florin Paiu


Autoritățile au început să sesizeze și ele, după cum au făcut-o deja și mulți simpli suceveni, că această criză a refugiaților se transformă în goană după profit pentru unii. A fost vorba inițial de unii taximetriști, care au luat sume de ordinul sutelor de euro până la Rădăuți sau până la Suceava, apoi de posesori de microbuze, care au început să racoleze refugiați pe care să îi ducă spre diferite destinații pe sume foarte mari.
Au apărut mai nou și racolatori pentru a duce refugiații în străinătate. Aceștia spun că oferă chiar locuri de muncă, însă ofertele unora sunt cât se poate de dubioase. Oricum, cele mai multe astfel de oferte nu prezintă nici un fel de garanții, în sensul că nu se fac în numele unei entități care să prezinte garanții. Există riscul ca în timp să se ajungă și la folosirea refugiaților în activități din sfera penală, cum ar fi de exemplu traficul de carne vie, în vederea cerșetoriei sau prostituției. Aceste aspecte sunt deja și în atenția polițiștilor, deși activitatea acestora este în mare parte ocupată acum cu asigurarea ordinii și fluidizării.

Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, este primul oficial care trimite un avertisment în acest sens:

„Atenție la persoanele rău-intenționate
Am luat la cunoștință faptul că pe lângă atâția oameni de bine și organizații care vor să sprijine criza refugiaților din Ucraina, există și un alt tip de oameni cu intenții dubioase care se infiltrează printre voluntarii de bună credință și manifestă o totală lipsă de respect pentru munca noastră.
Prin dispeceratul primăriei o persoană care declară că este Alexandra Roberta Ștefan, regizoare care reprezintă mai mulți donatori, a contactat voluntarii noștri, încercând să afle informații cu caracter personal ale persoanelor refugiate și promite servicii de transport gratuite, cazări în Germania, integrare socială pentru un număr deosebit de mare de persoane aflate în nevoie.
Fac un apel la dumneavoastră, la toți cei implicați în sprijinirea refugiaților din Ucraina, deopotrivă autorități, ONG-uri, persoane private, companii, să verificați pe cât posibil colaboratorii, să fiți atenți la distribuirea de informații către alte persoane, să nu vă aventurați în inițiative de sprijin pe care nu le cunoașteți sau în care nu aveți încredere. Vă rog să vă coordonați sprijinul sau donațiile doar cu organizații de renume sau cu autoritățile publice. Este necesar să fim alerți pentru ca ajutorul nostru să se îndrepte cu adevărat către persoanele aflate în nevoie și să nu dăm șansa răuvoitorilor să denatureze acest efort umanitar al nostru, al tuturor.”

Florin Paiu