În dimineața zilei de 29 ianuarie, polițiștii Secției Rurală Marginea au oprit pentru control la Sucevița o autoutilitară marca Mercedes Benz Acros, care transporta lemn.
La volan se afla un localnic în vârstă de 52 de ani, care a declarat că efectua un transport de material lemnos pentru firma SC Caunimarc SRL Marginea. După cum bine se știe la Marginea, firma este controlată de familia pădurarului Mircea Căunei, oficial fiind pe numele soției sale.
Șoferul nu a putut pune la dispoziție nici un fel de act pentru lemnul transportat.
Mașina de mare tonaj a fost condusă la sediul Cantonului Silvic Hașca, unde au sosit și lucrători din cadrul Ocolului Silvic Marginea, respectiv lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Suceava. În urma inventarierii materialului lemnos a rezultat o cantitate totală de 12,539 mc lemn rotund esență rășinoase.
Fiind vorba de mai mult de 10 mc lemn fără acte s-a constatat comiterea infracțiunii de „transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoţite de documente specifice de transport”. Întreaga cantitate de peste 12 mc de material lemnos a fost confiscată. Conform legii s-a dispus și indisponibilizarea autovehiculului marca Mercedes-Benz Actros, în valoare de 20.000 de euro.
Pădurarul Mircea Căunei, angajat al Ocolului Silvic Marginea, nu este la primul episod de acest gen în care este implicat, fie indirect, fie cât se poate de direct.
31/01/2022