Liberalul Ciprian Țarevici a fost votat, miercuri după-amiază, viceprimar al municipiului Rădăuți. Ciprian Țarevici a fost singurul candidat și a fost votat de toți cei 12 consilieri care au participat la vot.
La cererea fostului primar Nistor Tatar, nu au participat la vot o parte din consilierii PSD. De asemenea, nu au participat la vot cei doi consilieri PMP, iar consilierul PER Aurel Olărean nu a participat la ședință din motive medicale.
Viceprimarul Ciprian Țarevici: “Visul meu a fost acela de a face ceva bun pentru Rădăuți”
“Niciodată nu m-am gândit la vreo funcție. Când a venit propunerea din partea lui Bogdan Loghin, primarul ales, prima dată am spus nu, dar după vreo 2 ore de discuții mi-a venit în minte sloganul lui, sloganul nostru de campanie <TOTUL PENTRU RADAUTI> -iar în același timp mi-au trecut prin fața ochilor familia, soția și cele 3 fete și am spus DA.
Este o mare responsabilitate să fac parte din Echipa lui Bogdan Loghin, acum, în calitate de viceprimar, este și mai și, dar am siguranța că așa cum Dumnezeu a dorit ca el să câștige, sigur împreună, primar, viceprimar, consilieri vom reuși să facem din Rădăuți, o Perlă a Bucovinei.
Sunt o persoana care încearcă să scoată din fiecare ce este mai bun. Asta voi încerca să fac și acum, din birou mai puțin – pe teren cu oamenii mai mult. Sunt un om al faptelor și mai ales al lucrului bine făcut.
Împreună vom reuși să schimbăm Rădăuțiul în bine!!!”, spune viceprimarul Ciprian Țarevici.