O femeie din Gălănești, judecată pentru fapte abominabile față de proprii copii, a fost condamnată definitiv la 7 ani de închisoare.
Sentința stabilită de Judecătoria Rădăuți a rămas definitivă la Curtea de Apel Suceava, unde, de altfel, nu a mai avut loc judecata. Inculpata și-a retras apelul.
Femeia a fost găsită vinovată de viol și exploatare prin cerșetorie, victimele din dosar fiind propriii copii, un băiat în vârstă de 5 ani și o fată de 9 ani, la vremea comiterii faptelor, care s-au petrecut în perioada 2018 – septembrie 2020. Din anchetă rezultă că femeia a exercitat în mod repetat violențe fizice asupra fiului ei minor în vârstă aproximativă de 5-6 ani, pe care l-a folosit în mod repetat și pentru a obține foloase materiale prin practicarea cerșetoriei.
Cel mai șocant este faptul că, la o dată care nu a putut fi stabilită, mama și-ar fi constrâns fiul să întrețină cel puțin un raport sexual oral cu ea. Femeia are și o fiică mai mare, de aproximativ 9-10 ani, pe care a trimis-o în repetate rânduri la cerșit și a abuzat-o fizic.
Pe parcursul anchetei, fata a mărturisit și că mama a întreținut relații sexuale cu mai mulți bărbați, de față cu ea.
Nu s-a putut stabili în mod cert dacă și fata a fost abuzată sexual, însă au fost indicii importante în acest sens.
”Minora a fost expusă în mod repetat unor gesturi/acte cu tentă și de natură sexuală, posibil și abuzuri sexuale sub forma agresiunii sexuale, prin aceste tratamente și comportamente abuzive de natură fizică și sexuală, având în vedere contextual familial de comitere, creând o stare de pericol ce a pus în primejdie gravă dezvoltarea normală a copilului din punct de vedere fizic, intelectual și moral”, se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.