14/02/2022

123 de persoane selectate pentru un al doilea interviu, după bursa locurilor de muncă de la Rădăuți

Scris de Florin Paiu


Cele două burse ale locurilor de muncă organizate la finele săptămânii trecute la Rădăuți și Siret s-au încheiat cu destul de puține certitudini. De la o ofertă totală de 1.300 de locuri de muncă, cum s-a anunțat la un moment dat, angajatorii prezenți au raportat doar undeva la peste 200 de persoane selectate, în total, pentru un al doilea interviu. Din aceștia ar urma să se mai facă o triere, pentru angajarea efectivă.
Problema nu ar fi legată de lipsa de locuri de muncă, însă viitori șomeri cu o medie de vârstă de 43 de ani sunt reticenți în a pleca departe de casă, eventual în alt colț al țării. Asta deși angajatorii au venit cu oferte care includ deconturi pentru navetă, cazare ori sistem de lucru ”trei săptămâni la muncă – o săptămână acasă”.

Conform organizatorilor de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava, la bursa de la Siret au fost prezenți 23 de angajatori și 270 de salariați, intenția de angajare fiind de 105 persoane selectate pentru al doilea interviu, iar la bursa din Rădăuți, la Casa de Cultură, cei 29 de angajatori prezenți au intervievat 332 de candidați, din care 123 au fost selectați pentru al doilea interviu.
Majoritatea celor selectați sunt încă angajați, până la final de martie, la unitățile HS Timber Production.

Prin reorganizarea Sucursalei Rădăuți vor fi desființate un număr de 339 de posturi, din totalul de 634 posturi, iar prin închiderea Sucursalei Siret vor fi desființate toate cele 295 posturi din organigramă. Vârsta medie a personalului ce va fi disponibilizat la cele două sucursale este de 43 de ani, iar aproximativ 4% dintre persoane se apropie de vârsta de pensionare.
La Rădăuți, din cei care își pierd postul 45% sunt femei și 55% bărbați, iar la Sucursala Siret rămân fără joburi 25% femei si 75% bărbați.
Dintre cei care rămân fără loc de muncă predomină, pentru personalul calificat cu studii medii, următoarele ocupații: tâmplar universal, stivuitorist, operator la mașini unelte cu comandă numerică, lăcătuș mecanic, tehnician mașini și utilaje, mecanic auto, electrician, macaragiu, strungar, magazioner, operator calculator, etc. În cazul personalului cu studii superioare, posturile ce vor fi desființate sunt în următoarele ocupații: economist, contabil, funcționar administrativ, inginer silvic, inginer mecanic, inginer electroenergetician, inspector resurse umane.

Organizatorii de la AJOFM Suceava au mulțumit pentru mobilizarea colegilor de la ANOFM, AJOFM Botoșani, parteneriatul cu Instituția Prefectului Suceava, dar și disponibilitatea celor doi primari din Rădăuți și Siret.

Florin Paiu