21/07/2023

1 și 8 luni de închisoare pentru un bărbat din Vicovu de Jos, judecat pentru uz ilegal de armă

Scris de Saptamanalul de Radauti


Judecătoria Rădăuți l-a condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni de închisoare pe Victor Chelba, din Vicovu de Jos, judecat pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uzul de armă fără drept.

Sentința Judecătoriei Rădăuți nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Până la o sentință definitivă a judecătorilor bărbatul se bucură încă de prezumția de nevinovăție.

Bărbatul, autorizat ca posesor de arme, era de mai multă vreme în monitorizarea polițiștilor de la Serviciul Arme iar în septembrie 2020 a fost vizat de percheziții la mai multe imobile.

În timpul perchezițiilor au fost găsite și ridicate patru arme letale deținute legal, respectiv o armă de tir sportiv și trei arme de vânătoare. Pe lângă arme deținute legal, polițiștii au descoperit și ridicat 246 elementele de muniție specifice armelor deținute și aproximativ 20 kg de carne, posibil provenită în urma acțiunilor de vânătoare neautorizate. Polițiștii au examinat gardul care împrejmuiește proprietatea pe care se află o casă în construcție a inculpatului, fiind identificate mai multe orificii cu diametre de 5-6 mm, cel mai probabil provenind de la gloanțe.

La vremea respectivă, suspectul a fost reținut în arest pentru 24 de ore, după care a fost pus în libertate. Ancheta a fost însă continuată și s-a adunat probatoriu.

Saptamanalul de Radauti