25/07/2021

Urmărire a polițiștilor după un motociclist fără cască și numere de înmatriculare

Scris de Florin Paiu


Un motociclist care le-a atras atenția polițiștilor pentru că nu avea cască și nici plăcuțe de înmatriculare pe spate s-a angajat într-o urmărire cu un echipaj de la Poliția orașului Vicovu de Sus, însă nu a ajuns prea departe, ieșind în decor și fiind ulterior imobilizat și încătușat.
Pe 23 iulie, în jurul orei 20.00, pe drumul județean din satul Falcău, comuna Brodina, acționa în serviciu de monitorizare trafic o patrulă de la Compartimentul Rutier Vicovu de Sus.

Polițiștii rutieri au întâlnit, pe direcția Straja-Ulma, două motociclete, din care a doua nu avea plăcuță cu număr. Polițiștii au făcut semnal de oprire prin mijloace acustice și portavoce, însă tânărul de pe motocicletă nu a dat vreun ”semn” că îi aude.
Conducătorul motocicletei și-a continuat deplasarea pe drumul județean, după care a virat la stânga pe drumul forestier ”Ascunsu”. La un moment dat, motociclistul a pierdut controlul motocicletei și a intrat în decorul de pe partea stânga a sensului de mers. Acesta a fost imobilizat și încătușat pe loc. Motociclistul a fost identificat în persoana numitului Levi C., în vârstă de 18 ani din comuna Straja.
Tânărul nu are permis de conducere pentru nici o categorie auto, s-a stabilit în scurt timp.
Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date europeană a rezultat faptul că motocicleta este înmatriculată în Italia și figurează ca fiind furată din anul 2012.
Motocicleta a fost dusă la sediul Poliției Vicovu de Sus, fiind sigilată în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunea de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și se continuă verificările privind traseul motocicletei sustrase din Italia.

Florin Paiu