09/09/2021

Un tânăr fără permis a provocat un accident și a fugit

Scris de Florin Paiu

09/09/2021


Poliția orașului Vicovu de Sus a fost sesizată, în seara zilei de miercuri, 8 septembrie, de producerea unui accident în satul Falcău, comuna Brodina. Pompierii militari care au intervenit la fața locului au constatat că în urma impactului dintre două autoturisme, două femei au leziuni, fiind transportate la Spitalul municipal Rădăuți.

Din cercetările ulterioare a rezultat că șoferul unui autoturism Chrysler, la ieșirea din benzinăria din satul Falcău, pe drumul județean, nu a acordat prioritate de trecere unui Ford Fiesta condus de o șoferiță în vârstă de 29 de ani, din Brodina.
În urma impactului, a fost rănită tânăra de 29 de ani și o femeie de 69 de ani, pasageră în mașina sa.
Din relatările martorilor a rezultat că din cealaltă mașină au ieșit patru tineri, care au plecat de la locul accidentului, cu un alt autoturism. După aproximativ 30 de minute de la producerea accidentului, la fața locului s-a prezentat un localnic de 19 ani, care a precizat că mașina este a sa și el a fost la volan.
Mirel Alexandru C., în vârstă de 19 ani, a declarat că s-a speriat și a recunoscut că nu are permis de conducere. Aparatul etilotest a indicat că tânărul nu era și băut.

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.
La câteva ore de la accident, pe numele tânărului care a părăsit locul accidentului, care a realizat cumul de trei infracțiuni la regimul rutier, a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul poliției județene.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Florin Paiu

Despre autor