Tineri și tinere din Rădăuți și Marginea au fost implicați în accidentul rutier produs sâmbătă pe E 85, la ieșirea din Dărmănești spre Dănila, pe o porțiune care îmbie la viteză. Nu mai puțin de nouă persoane se aflau în cele două mașini, din fericire în cele din urmă doar trei fiind diagnosticate cu leziuni, nu foarte grave.
Din cercetările poliției rezultă că un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Rădăuți, aflat la volanul unui Renault Megane, pe sensul de mers spre Dănila, a pătruns brusc cu mașina pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu autoturismul Audi, condus regulamentar de o femeie în vârstă de 24 de ani, din Marginea. Aceasta din urmă a încercat să evite impactul, însă nu a reușit, ajungând cu mașina în decor. Și șoferul de 21 de ani a încercat să evite impactul, mașina în care acesta se afla alături de mai mulți tineri răsturnându-se într-un lan de floarea soarelui.
Pompierii militari care au intervenit la fața locului au constatat că sunt nouă persoane implicate în accident, printre care trei minori. Cinci persoane au fost transportate la spital.
Poliția a comunicat duminică, oficial, că din accident a rezultat rănirea celor doi conducători auto precum şi a unui pasager din autoturismul condus de femeia de 24 de ani, care au fost transportaţi cu ambulanţele la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi șoferi au putut fi verificați cu etilotestul și s-a constatat că nu erau băuți.