22/08/2021

Tânăr beat turtă și cu permis fals de conducere, prins de poliție la Horodnic

Scris de Florin Paiu


Sâmbătă seară, în jurul orei 20.00, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 2E, pe raza comunei Horodnic de Sus, autoturismul condus de un localnic de 25 de ani. Prima constatare a polițiștilor a fost că tânărul este în stare avansată de ebrietate la volan.
Tânărul le-a prezentat poliţiştilor spre verificare un permis de conducere emis de autorităţile germane, despre care a precizat că este falsificat, fără să ofere alte date cu privire la modul în care a intrat în posesia acestuia.
Aparatul etilotest a indicat în cazul său concentrația de 1,24 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul municipal Rădăuți, fiindu-i recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, complicitate la „fals material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” și „fals material în înscrisuri oficiale”.

Florin Paiu