26/08/2024

Un șofer din Rădăuți și unul din Suceava au murit în accidentul de la Bălcăuți

Scris de Saptamanalul de Radauti


Ancheta polițiștilor rutieri privind accidentul din dimineața zilei de luni de pe E 85 este una complicată, dinamica producerii nenorocirii nefiind clară.
Ancheta este îngreunată și de faptul că doi dintre șoferi au murit iar al treilea are o variantă în favoarea sa.

Din ce s-a putut stabili până acum în cadrul anchetei preliminare, autoturismul marca Logan care funcționa ca taxi și era condus de Dănuț Asurdoaiei, de 63 de ani, din Rădăuți, pe sensul Siret – Suceava, a intrat în impact frontal cu un microbuz marca Mercedes Vito, condus de Iulian Bordeianu, de 28 de ani, din Bacău, care rula de la Suceava spre Siret.

În impact a fost implicat ulterior și o autoutilitară marca Ford, condusă de Emil Coțovanu, de 78 de ani, din municipiul Suceava. Acesta venea din spatele autoturismului taxi și nu a putut opri la timp.

Din nefericire, au murit în acest accident șoferul de 63 de ani și cel de 78 de ani.

În microbuz erau 7 pasageri, toți cu naționalitate ucraineană, dintre care doi minori, unul de 8 ani și celălalt de 16 ani.
Din răniți, probleme mai mari sunt la o femeie în vârstă de 63 de ani, cu fractură la nivelul coloanei lombare.

Saptamanalul de Radauti