Un rădăuțean în vârstă de 42 de ani a pierdut controlul asupra mașinii pe care o conducea pe DN 17 A, pe direcția dinspre Siret spre centrul comunei Dornești, mașina răsturnându-se în afara drumului, pe cupolă.
Duminică dimineață, în jur de ora 9.00, lucrătorii de poliție rutieră aflați în exercitarea atribuțiunilor de serviciu au fost dirijați să se deplaseze pe DN 17 A, în afara localității Dornești, unde un autovehicul este răsturnat în afara părții carosabile.
Polițiștii au găsit mașina răsturnată pe cupolă. La fața locului era prezent un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Rădăuți și un echipaj SMURD. Conducătorul auto a fost identificat în apropierea autoturismului, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Rădăuți, care a declarat că nu a suferit leziuni.
Polițiștii au constatat că acesta emana miros de alcool iar aparatul etilotest a indicat concentrația de 1,00 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a ajuns la Spitalul municipal Rădăuți, pentru a i se recolta probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. În mod normal, concentrația de alcool în sânge se va cifra în jurul valorii de 2 la mie.
În concluzie, pe numele bărbatului a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Șoferul pericol public a pierdut controlul asupra mașinii în mod inexplicabil, pe un sector de drum în linie dreaptă. Explicația există însă și este legată de consumul de alcool.