05/02/2024

Un hoț de mașini aflat deja sub control judiciar a încercat să mai fure două mașini, la Marginea

Scris de Saptamanalul de Radauti


Polițiștii Secției Rurale Marginea au fost sesizați în dimineața zilei de 4  februarie cu privire la furtul unui BMW 320 din spatele unui atelier auto din Marginea.

Din cercetări a rezultat că un bărbat din Sucevița a lăsat autoturismul pentru a fi reparat în comuna Marginea. Peste noapte, BMW-ul a rămas în spatele unei case iar cheia într-un sertar din interiorul atelierului auto.

Pe timp de noapte, un hoț a intrat în atelier și a luat cheile.

Autoturismul marca BMW a fost identificat de polițiști la o distanță de aproximativ 500 de metri de locul din care a fost sustras, fiind abandonat.

Din cercetări polițiștii au ajuns la un localnic care stă în apropiere de atelierul auto, Dumitru B., în vârstă de 23 de ani, din Marginea.

Tânărul  a recunoscut că sâmbătă noapte a spart atelierul auto, a luat cheile, a pornit BMW-ul dar a trebuit să îl abandoneze în scurt timp, din cauza defecțiunilor tehnice.

Mai mult, tânărul a recunoscut că a încercat să sustragă și autoturismul marca Volkswagen Touareg din apropiere, tot cu chei găsite, însă nu l-a putut porni.

Tânărul de 23 de ani se afla deja sub control judiciar pentru furt auto și conducere fără permis.

Așadar, exact aceleași fapte.

Tânărul a fost reținut din nou în arest și foarte probabil procurorii vor solicita în cazul său schimbarea măsurii controlului judiciar cu arestul preventiv pentru 30 de zile.

Tânărul este pus sub acuzare, pe lângă furt calificat și tentativă de furt, și pentru conducerea fără permis a mașinilor sustrase.

Saptamanalul de Radauti