06/02/2024

Femeie ucisă pe loc de o explozie produsă în casă. Soțul ei a scăpat cu viață

Scris de Florin Paiu


La câteva ore după ce doi bătrâni, soț și soție, au murit într-un incendiu izbucnit în apartamentul lor din municipiul Suceava, o altă tragedie s-a consumat la Brodina.

O femeie în vârstă de 66 de ani a fost găsită carbonizată în apropierea locuinței din lemn care a luat foc. Și acest caz se putea solda cu o dublă tragedie, după cum vom relata mai jos. Cert este că ziua de 5 februarie a fost una neagră, cu trei oameni care și-au pierdut viața în incendii.

Pe 5 februarie, în jurul orei 11.15, Poliția orașului Vicovu de Sus a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza comunei Brodina a avut loc un incendiu iar o femeie este decedată.

Spre locul incendiului, în satul Paltinu, s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri, care au ajuns însă târziu, din cauza zonei greu accesibile.

La sosirea pompierilor, o casă ardea generalizat. La fața locului a fost găsit și un cadavru carbonizat.

Polițiștii l-au găsit la fața locului pe soțul femeii, care a declarat că de la soba din imobil a izbucnit un incendiu, moment în care el și soția au intrat în camera respectivă pentru a stinge focul.

Atunci a avut loc explozia, moment în care bărbatul a reușit să iasă din imobil, însă din păcate soția sa a fost surprinsă de suflul acesteia și proiectată în afara imobilului.

Din cercetările pompierilor a rezultat că incendiul a izbucnit de la o scânteie de la sobă, căzută pe pardoseala din lemn. Incendiul s-a transformat în explozie din cauza cantității mari de materiale combustibile din cameră.

Florin Paiu