10/09/2021

Un hoț de jante auto a intrat cu căruța în apa Sucevei, încercând să scape de polițiști

Scris de Florin Paiu


În dimineața zilei de joi, 9 septembrie, pe la 5.30, Poliția orașului Vicovu de Sus a fost sesizată de administratorul unei afaceri din Vicovu de Jos că i s-au furat mai multe jante auto, care au fost încărcate într-o căruță. Păgubitul a mai relatat că atelajul hipo s-a deplasat spre Vicovu de Sus-Putna.


Un echipaj plecat în căutare, pe coordonatele indicate, a reperat, pe albia râului Suceava, pe raza satului Gura Putnei, comuna Putna o căruță, pornind după ea cu semnalele acustice și luminoase pornite.


La vederea autospecialei de poliție căruțașul și-a continuat drumul prin apă, fiind ulterior ajuns și interceptat. S-a procedat la legitimarea persoanei identificate, constatându-se că este vorba de Nicolae C., în vârstă de 75 de ani, din comuna Voitinel.
În atelajul hipo au fost identificate un număr de 8 jante din aluminiu. Bărbatul în vârstă de 75 de ani și-a recunoscut fapta iar bunurile au fost recuperate și returnate proprietarului.
Chiar și în condițiile în care prejudiciul a fost recuperat, polițiștii au deschis dosar penal pentru furt calificat. La această infracțiune nu mai este posibilă împăcarea părților, astfel că ancheta va continua.

Florin Paiu