11/02/2023

Un bătrân mort, un al doilea cu arsuri, după incendii care le-au cuprins casele

Scris de Saptamanalul de Radauti


Temperaturile cu mult sub 0 grade cauzează din păcate indirect și multe incendii, pe fondul folosirii intense a sistemelor de încălzire. Iar de la incendii în locuințe până la victime mai este doar un pas, mai ales dacă este vorba de persoane în vârstă, care locuiesc singure.

Vineri seara, în jurul orei 19.00, s-a anunțat un incendiu la o casă de locuit din Gălănești.

Focul pornit la nivelul unei camere a fost stins de pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gălănești, cu sprijinul pompierilor militari de la Rădăuți.

Din păcate, în interiorul casei a fost găsit decedat un bărbat de 65 de ani.

Victima se afla în singura încăperea care a ars.

Din cercetarea făcută în locuință a rezultat că focul a izbucnit din cauza modului greșit de a aprinde focul în sobă. Mai concret, jarul căzut pe jos a dus în câteva minute la tragedie.

Tot vineri seară au fost momente de groază și pentru un bătrân în vârstă de 87 de ani, din satul Pleșești, comuna Vulturești. Casa acestuia a luat foc vineri seară, în jurul orei 21.00.

Primele echipaje de pompieri ajunse la Pleșești au constatat că ardeau generalizat casa de locuit și anexele gospodărești, cu pericol de propagare la alte construcții din aceeași gospodărie.

Un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava a intervenit și a acordat ajutor proprietarului, în vârstă de 87 de ani, care avea arsuri la piciorul stâng. Vârstnicul a reușit cu greu să se salveze și fost transportat la spital.

Din păcate, focul a lăsat prăpăd în urmă în gospodărie.

Au ars acoperișul casei de locuit și anexele gospodărești pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați.

”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs de coşul neprotejat termic faţă de materiale combustibile.

Incendiul a fost lichidat la ora 23:50, iar pompierii au salvat restul construcțiilor din gospodărie (un adăpost de animale, o anexă și un garaj)”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.

Saptamanalul de Radauti