Trenul sezonier Suceava Nord – Mangalia va circula în perioada mini-vacanței de 1 mai, mai exact de pe 30 aprilie și până pe 3/4 mai.
Trenul din Suceava pleacă la 20.35. Returul este la 21.50, din Mangalia.
Tot pentru acest interval, CFR a anunțat redeschiderea temporară a liniei Constanța – Mangalia, de către managerul infrastructurii, CFR SA.
Conform avizului managerului infrastructurii feroviare – CFR SA, trenurile vor circula fără oprire în stația Costinești Tabără, deoarece peroanele nu sunt finalizate și nu sunt apte pentru îmbarcarea și debarcarea pasagerilor.
După 4 mai, sectorul Constanța-Mangalia va fi din nou închis, pentru finalizarea lucrărilor.
