27/01/2024

Trei tineri cu fețele acoperite au tâlhărit o bătrână în casă

Scris de Florin Paiu


Vineri, pe 26 ianuarie, în jurul orei 17.00, un polițist de la Poliția orașului Salcea a fost sesizat direct de către un bărbat care l-a anunțat că soacra sa, în vârstă de 75 de ani, din Siminicea, a fost tâlhărită în propria locuință. Fapta avusese în ziua anterioară joi, în jurul orei 22.00.

Anunțați târziu, polițiștii au constituit o echipă operativă complexă și s-au deplasat imediat la fața locului, unde în primă fază au audiat victima.

Bătrâna a relatat că joi seară se afla în anexa bucătărie de vară în care stă pe timp de iarnă iar la un moment dat a bătut cineva la ușă.

Când a deschis ușa, un individ cu un tricou tras pe față a forțat intrarea și a trecut la amenințări. Bătrâna a relatat că în total peste ea au intrat trei indivizi.

Amenințată cu moartea, victima le-a dat atacatorilor poșeta în care avea suma de 380 de lei. La plecare, unul dintre autori i-a luat și telefonul.

Rămasă singură în casă, fără telefon, victima s-a dus abia vineri după-amiază, pe jos, spre casa fiicei sale tot din Siminicea, unde a povestit prin ce a trecut.

În urma unor activități investigative, criminalistice și de cercetare penală complexe polițiștii au reușit chiar de vineri seară identificarea autorilor, un minor în vârstă de 14 ani și alți doi tineri de 19 și 27 de ani.

Din cercetări și audieri s-a stabilit că tânărul de 27 de ani a avut inițiativa comiterii faptei și le-a propus celor doi frați de 19 și 14 ani să îl ajute. Cei doi frați sunt tot din Siminicea și o cunoșteau pe bătrână, ajutând-o la treburi gospodărești.

Flerul unui polițist judiciarist de la Salcea, ajutat de operativitatea colegilor de la Suceava, a dus la depistarea rapidă a autorilor.

Ajunși la locuința persoanei vătămate, cei trei și-au pus pe fețe tricouri pe care le-au legat la spate pentru a-și ascunde fața după care au bătut la ușa bătrânei.

Ulterior, autorii au împărțit banii iar tânăr de 27 de ani s-a dus la un hotel din municipiul Suceava, unde, prin mijloacele specifice anchetei, polițiștii l-au găsit și ridicat.

”După administrarea materialului probator, sâmbătă, 27 ianuarie, față de cei trei tineri s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Cei doi bărbații de 19 și 27 de ani  au fost reținuți în arest pentru 24 de ore

Deși agresorii au încercat să își ascundă identitatea și fizionomia în timpul săvârșirii infracțiunii și în ciuda elementelor minime pe care le-a putut oferi victima ca urmare a vârstei și traumei suferite, prin metode investigative și criminalistice, polițiștii au reușit în mai puțin de trei ore să îi identifice pe tinerii bănuiți de comiterea faptei și să probeze activitatea infracțională”, a declarat comisarul-șef Ionuț Epureanu.

Florin Paiu