16/01/2023

Trei pietoni, victime în accidente în timp ce traversau regulamentar prin Rădăuți

Scris de Saptamanalul de Radauti


Traversarea străzii prin municipiul Rădăuți se dovedește a fi periculoasă chiar și pe locurile marcate, pe care pietonii ar trebui să fie suverani.

Trei pietoni au căzut victime în două accidente rutiere produse la Rădăuți, pe parcursul a două zile. Asta pentru că în unul din cazuri șoferul a dat peste doi pietoni.

Conform anchetei oficiale a Poliției, sâmbătă, 14 ianuarie, în jurul orei 15.00, șoferul unui VW, care se deplasa pe strada Bogdan Vodă din Rădăuți, pe direcția spre centrul municipiului, a acroșat doi pietoni, un bărbat și o femeie, angajați regulamentar în traversare.   

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a pietonilor, aceștia fiind preluați de echipajele din cadrul Serviciului de Ambulanță și transportați la Spitalul Municipal Rădăuți.

Șoferul a fost testat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.

Cu două zile înainte, joi, 12 ianuarie, și un bătrân în vârstă de 85 de ani a fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada pe un loc semnalizat și marcat corespunzător.  

Din verificările efectuate la fața locului de către polițiști s-a constatat că în jurul orei 18.30, un șofer în vârstă de 54 ani, din mun. Rădăuți, care conducea auto marca VW pe str. 22 Decembrie din mun. Rădăuți, nu a acordat prioritate de trecere pietonului, localnic care era angajat regulamentar în traversare, pe trecerea de pietoni.

Bărbatul în vârstă de 85 de ani a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul municipal Rădăuți. Octogenarul a fost diagnosticat preliminar cu un traumatism cranio-cerebral cu excoriații, fără pierderea cunoștinței. Șoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.

Saptamanalul de Radauti