22/09/2023

Transporturi multiple de lemn, pe același aviz, descoperite de polițiștii de la Sucevița 

Scris de Saptamanalul de Radauti


Joi, în jurul orei 14.30, polițiștii de la Postul comunal Sucevița au oprit pentru control o autoutilitară Iveco care transporta care transporta lemn, condusă de un bărbat cu domiciliul în comuna Suharău, județul Botoșani.  

Aplicația SUMAL 2.0 le-a indicat polițiștilor că mașina figurează pentru ziua de joi, 21 septembrie, cu un aviz de însoțire emis însă la ora 8.30 dimineață, pentru cantitatea de 2,70 mc lemn foc fag.

După ce s-au făcut verificări și s-au studiat imagini video a rezultat că în ziua de joi, aceeași mașină a efectuat transporturi de materiale lemnoase în mod repetat.

De asemenea, s-a mai constatat că pe perioada transporturilor de materiale lemnoase șoferul nu a menținut în permanență receptorul GPS și datele mobile pornite.

Autoutilitara a fost condusă sub escortă la un depozit de pe raza Ocolului Silvic Marginea, unde a fost inventariat lemnul.

La momentul opririi de către poliție, bărbatul din Suharău transporta cantitatea de 4,50 mc lemn de foc fag, cantitate transportată total ilegal, fără vreo legătură cu avizul de dimineață, pentru doar 2,70 mc lemn fag.

Lemnul a fost confiscat și predat în custodie lucrătorilor silvici din cadrul Ocolului Silvic Marginea, iar transportatorul a fost amendat în baza Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. 

Saptamanalul de Radauti