09/02/2023

Transporta peste 6.000 de pachete de țigări de contrabandă sub paravanul unui transport de papuci 

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un echipaj de la Secția Rurală Marginea, care acționa miercuri după-amiază la Sucevița, a oprit  pentru control un autoturism marca Mercedes, care era încărcat până la refuz cu cutii din carton.

La volan era un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Vicovu de Sus, care le-a spus polițiștilor că transportă încălțăminte produsă în localitatea de domiciliu, pentru care a prezentat documente de însoțire a mărfii.

Polițiștii aveau probabil alte date astfel încât au decis să verifice atent cutiile din autoturism.  

Cele 41 de cutii cu încălțăminte erau doar un paravan pentru țigările de contrabandă.

După inventariere s-a constatat că erau transportate 6.748 de pachete de țigarete netimbrate, de diferite mărci.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra autoturismului în valoare de circa 9.000 de euro, iar țigările au fost confiscate. Bărbatul din Vicovu de Sus a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.

Saptamanalul de Radauti