08/04/2022

Tot mai izolat, Loghin intră în lațul apropiaților

Scris de Florin Cotos


Apropiații lui Loghin, care mizează pe ieșirea acestuia din scenă până la sfârșitul anului, lucrează de zor la plasa pe care o țes în jurul primarului umbreluță. În timp ce Loghin încă mai pozează în „Sfânta Filofteia”, culegătorii fac ravagii „în numele și pentru” iubitorul de umbreluțe. Agasați de pretențiile apropiaților lui Loghin, unii au început să povestească experiențele trăite, iar alții abia așteaptă să fie întrebați…

Izolat la partid, privit cu ură de angajați ai primăriei

Nu mai este un secret pentru nimeni că Loghin nu mai are niciun prieten la PNL Rădăuți. Modul în care i-a îndepărtat pe toți cei care l-au ajutat să fie primar este deja cunoscut, lideri precum Dumitru Mihalescul sau Dorin Tibeică preferând să ajute partidul fără să se mai intersecteze cu cel care se crede „protejat total”. De asemenea, apropierea de foștii colegi din PSD, cărora le-a oferit posturi călduțe pe bani publici, a deranjat teribil fieful PNL, mai ales că puțini liberali și-au mai găsit loc pe lângă Loghin. Un alt motiv pentru care primarul Rădăuților este privit cu îngrijorare de activul PNL este modul dezastruos în care a fost condus municipiul în ultimele luni, liberalii fiind sătui să tot fie întrebați de rădăuțeni când se vor asfalta „bine” drumurile, când se vor rezolva problemele de la Servicii Comunale sau când se va face ceva pentru ca și Rădăuțiul să arate a oraș.

Neliniști serioase apasă PNL Rădăuți și cu privire la vulnerabilitățile juridice ale primarului, o posibilă condamnare putând arunca Rădăuțiul spre alegeri anticipate sau într-o bătălie cu rezultat necunoscut pentru susținerea unui viceprimar. În aceste condiții, cei mai mulți dintre liberalii rădăuțeni preferă să stea departe de iubitorul de umbreluțe, așteptând momentul când „lațul se va apropia de stâlp”.

Și atmosfera din rândul angajaților primăriei este una previzibilă. După ce a eșuat lamentabil în încercarea de a modifica organigrama, majoritatea celor pe care a vrut să-i îndepărteze revenind la serviciu în urma unor hotărâri judecătorești, Loghin nu trebuie să se mire dacă este privit cu ură pe la colțurile primăriei… Cât despre cei pe care îi consideră apropiați… trebuie lăsați să lucreze, că surprizele pentru Loghin de aici vor veni…

Ar fi timpul ca unora să le fie frică…

Boroboațele făcute în ultimul an și jumătate au deschis lista pariurilor privind momentul în care Loghin va fi împins de sub umbrela care îl protejează acum. Acțiunile DNA Cluj îi fac pe cunoscători să creadă că unele lucruri se vor precipita, mai ales că TOATE structurile și-au făcut treaba ca la carte, și nu este nicio acțiune, pretins „protejată total”, care să nu fie cunoscută și documentată. Subiecte precum sursa și prețul bordurilor montate în municipiu, relația cu firmele care au asfaltat în Rădăuți sau despre relația cu firmele care subcontractează lucrări adjudecate de SC Servicii Comunale sunt de interes pentru comunitate și nu numai…

Este de interes public dacă borduri plătite de primărie provin de la firma primarului Loghin (sau nu!), populația ar trebui să știe dacă primăria a plătit, sau nu, pentru refacerea asfaltului de proastă calitate pe strada Andronic Motrescu, despre relația cu firmele care au asfaltat Bogdan Vodă, Volovățului și strada Gării ar trebui să știe și contribuabilii din Rădăuți (poate și alte instituții!!!). Cunoscut pentru rodnicia cu care cară dosare din primărie, cu documente din mandatele anterioare, spre diferite unități de Parchet, Bogdan Loghin trebuie să se pregătească și pentru momentele în care va fi întrebat și despre activitatea din mandatul său. Pentru că așa după cum se vorbește prin târg, unii au început să vorbească, iar alții abia așteaptă să fie întrebați…

Florin Cotos