Hotărârea de Consiliu Local de la Rădăuți privind restructurarea a 39 de posturi din aparatul de specialitate al primarului și de la Direcția de Asistență Socială a Primăriei Rădăuți, face obiectul unei plângeri depuse la Prefectura Suceava, pe care avocatul rădăuțean Traian Andronachi o atacă pe motiv că nu ar respecta legislația în vigoare.
Traian Andronachi, fost manager al Spitalului municipal Rădăuți, schimbat și el de actuala administrație locală, îi reprezintă în această plângere pe nouă angajați ai Direcției de Asistență Socială și doi de la Poliția Locală, din cadrul Primăriei Rădăuți.
Prefectului Iulian Cimpoeșu i se solicită să atace în contencios administrativ hotărârea de consiliu local în urma căreia actualii angajați vor rămâne fără serviciu.
Avocatul Traian Andronachi a explicat, pentru Monitorul de Suceava, că hotărârea nu respectă legislația în vigoare, în sensul că a fost adoptată cu încălcarea mai multor ordonanțe de urgență, ordine de ministru și legi, inclusiv a Constituției și că lipsesc avize obligatorii din partea unor instituții. În sesizare se reclamă interpretarea eronată a unor articole din Codul Administrativ, lipsa avizelor pentru funcțiile publice etc.
Un detaliu important este că atacarea, de către prefect, a hotărârii Consiliului Local Rădăuți la instanța de contencios administrativ ar duce la suspendarea actului administrativ, până la soluționarea în instanță.
Referitor la acest subiect, purtătorul de cuvânt al Primăriei Rădăuți, Corneliu Cîrdeiu, a declarat, pentru Monitorul de Suceava, că o parte dintre angajații ale căror posturi vor fi desființate vor fi redistribuiți în alte servicii din cadrul primăriei. Norocoșii ar fi de la Muzeu și Bibliotecă, în timp ce pentru cei de la Asistență Socială și de la Poliția Locală nu sunt soluții, cel puțin deocamdată.
În ceea ce privește Asistența Socială, primarul Bogdan Loghin este hotărât să externalizarea acestui serviciu.
Prin hotărârea Consiliului Local Rădăuți, adoptată în data de 15 iulie a.c., 38 de posturi din aparatul de specialitate al primarului și de la Direcția de Asistență Socială a primăriei se restructurează. Ar urma să rămână fără serviciu oameni la Direcția de Asistență Socială, de la Poliția Locală Rădăuți, de la Biblioteca municipală și de la Muzeul Etnografic “Samuil și Eugenia Ioneț” Rădăuți.
Concomitent, consilierul local Tatar Nistor a înaintat şi el o sesizare pentru aceleaşi considerente, către instituţia prefectului.