Un profesor universitar de la Timișoara, judecat la Rădăuți pentru purtare abuzivă, după ce, în calitate de președinte la centrul de examen din cadrul Colegiului Tehnic din Rădăuți, la examenul de bacalaureat din 2017, ar fi umilit o elevă care își pierduse buletinul după prima probă a examenului, a fost condamnat la 4 luni de închisoare, aplicarea pedepsei fiind amânată pe un termen de încercare de 2 ani de la data rămânerii definitive a pedepsei.
Profesorul Cornel Velescu trebuie așadar să nu mai comită vreo infracțiune în cei doi ani, ulterior pedeapsa urmând a nu figura în cazierul său. Totuși, este o condamnare care certifică purtarea abuzivă.
Cazul a fost relatat pe larg de cotidianul Libertatea, fiind preluat ulterior și de publicațiile locale.
Cornel Velescu este doctor inginer și șef de lucrări în cadrul Politehnicii Timișoara, iar de-a lungul anilor a fost desemnat de Ministerul Educației în comisiile de examen la bacalaureat în mai multe județe. În 2017, el a ajuns la centrul de examen din Rădăuți.
De față cu mai mulți martori, inclusiv colegi din comisie, el și-a ieșit din minți când o elevă s-a prezentat în fața comisiei cu permisul de conducere. Fata a spus în fața comisiei că și-a pierdut buletinul între probe.
„Cu permisul de conducere te legitimezi acasă la mă-ta, proasto!”, a fost una din remarcile spuse pe un ton ridicat, de față cu mai mulți martori.
Cornel Velescu ar fi încercat să scoată eleva cu forța din sala de examen, adresându-i injurii și jigniri. Fata a izbucnit în plâns, fiind cu greu primită în examen, după un scandal monstru și după insistențele celorlalți profesori.
Eleva a susținut în cele din urmă examenul de matematică, obținând nota 8,45.
Cea mai mare parte a incidentului a fost înregistrată de camere de supraveghere.
Până să se judece procesul penal, eleva și părinții acesteia au deschis un proces împotriva profesorului, inclusiv pe cale civilă.
Atât Judecătoria Rădăuți, cât și Tribunalul, respectiv Curtea de Apel Suceava i-au dat câștig de cauză elevei și l-au obligat de universitar să îi achite elevei 5.000 de lei daune morale.
În procesul penal, alte pretenții civile au fost respinse, tocmai pentru că acest aspect s-a judecat.
Cu privire la profesor, acesta s-a apărat în fața procurorilor, spunând că în calitatea sa de președinte de comisie nu a făcut decât să respecte legea și a insistat că eleva nu trebuia lăsată să intre în examen fără buletin sau adeverință de la Poliție. El a respins și majoritatea acuzațiilor privind purtarea abuzivă, deși a admis că și-a ieșit din fire.
Profesorul a declarat în fața anchetatorilor inclusiv că primirea elevi la examen a fost o încălcare flagrantă a legii.
Probă forte la dosar cu privire la partea abuzivă au fost și imaginile video din sală.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au dispus trimiterea în judecată a lui Cornel Velescu, la începutul acestui an.
Sentința Judecătoriei Rădăuți nu este definitivă și prin urmare poate fi atacată cu apel.
Profesorul se bucură încă de prezumția de nevinovăție, până la sentința finală a judecătorilor.