02/04/2021

Primăria Rădăuți primește „bani de bomboane” de la Consiliul Județean Suceava

Scris de Florin Paiu


În campania electorală președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, promitea sprijin financiar masiv pentru dezvoltarea Rădăuților. Această promisiune se concretizează prin alocarea sumei de 1,1 milioane de lei pentru Rădăuți, un pic mai mult decât a alocat Consiliul Județean pentru „lucrări de punere în siguranță a clădirii Palatului Administrativ”(744.000 lei).
Bani puțini au primit și celelalte primării din județ. Primăriile sucevene au cerut pentru echilibrarea bugetelor 572 milioane de lei și primesc doar 27,134 milioane de lei.

Consiliul Județean Suceava a repartizat celor 114 localități sucevene, din fondul pe care-l are la dispoziție în baza legii bugetului de stat pe 2021, suma de 27,134 de milioane de lei, de 21 de ori mai mică decât solicitările primăriilor care se ridică la 572 de milioane de lei. Banii sunt necesari pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și susținerea programelor de
infrastructură care necesită cofinanțare locală și pentru cheltuielile de funcționare care, în mod justificat, nu pot fi finanțate din veniturile proprii și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.

  • CJ Suceava a aprobat repartizarea banilor către primării

Consiliul Județean Suceava a aprobat, în ședința de marți, desfășurată online, repartizarea unei sume de 27,134 de milioane de lei către primăriile din județ reprezentând fondul aflat la dispoziția Consiliului Județean Suceava.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că prin legea bugetului de stat toate județele au primit aceeași sumă de bani, ceea ce dezavantajează județele mai mari. El a spus că potrivit solicitărilor centralizate de la primării, suma de repartizat este de 21 de ori mai mică decât cea cerută de localități. Flutur a remarcat că toate localitățile primesc sume de bani, iar municipiile au sume acordate proporțional cu populația.

Mai mulți consilieri județeni au arătat că sunt localități care au nevoie de o finanțare mai mare pentru că au proiecte pentru care este necesară cofinanțarea, dar au recunoscut că este greu să diminuezi sumele acordate altor localități întrucât suma totală de repartizat este mică.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că va face intervenții la Guvern pentru suplimentarea de sume către anumite localități și că trebuie să se deblocheze proiectele de dezvoltare.

El a mai spus că Guvernul are în vedere să înființeze un fond din banii europeni pentru rezolvarea unor probleme, unor credite-puncte.

„Vom răspunde solicitărilor. Repartizarea este pentru o sumă foarte mică pentru 114 localități. E o sumă care poate nemulțumi pe oricine”, a spus Flutur.

  • 1,5 milioane de lei pentru Suceava și câte 1,1 milioane pentru Rădăuți și Fălticeni

Potrivit proiectului inițiat de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, și aprobat în ședința de marți, cele cinci municipii ar urma să primească în total 6,084 de milioane de lei. Municipiul Suceava se află în capul listei cu 1,5 milioane de lei urmat de Câmpulung Moldovenesc cu 1,2 milioane de lei. Municipiile Fălticeni și Rădăuți figurează cu câte 1,1 milioane de lei fiecare iar Vatra Dornei cu 1,184 de milioane de lei.

  • 47 de comune vor primi câte 200.000 de lei, 26 de comune câte 150.000 de lei iar 25 de comune câte 100.000 de lei

Cele 11 orașe vor primi în total 5,3 milioane de lei. Cel mai mult va primi Gura Humorului și anume 900.000 de lei urmat de Siret cu 600.000 de lei. Dolhasca, Frasin, Liteni și Milișăuți vor primi câte 500.000 de lei, Cajvana, Salcea și Vicovu de Sus câte 400.000 de lei iar Solca și Broșteni câte 300.000 de lei. Celor 98 de comune le-au fost repartizate 15,75 de milioane de lei. Cea mai mică sumă repartizată este de 100.000 de lei pe care o vor primi 25 de comune. Printre acestea se numără Bălăceana, Bogdănești, Breaza, Ciprian Porumbescu, Bunești, Grămești, Iacobeni, Pătrăuți, Poiana Stampei și Șcheia. Cea mai mare sumă repartizată este de 200.000 de lei pe care o vor primi 47 de comune printre care Adâncata, Berchișești, Bilca, Cacica, Capu Câmpului, Comănești, Horodniceni, Ilișești, Ipotești, Marginea, Mălini, Mănăstirea Humorului, Mitocu Dragomirnei, Moara, Ostra, Mușenița, Valea Moldovei. Mai este o sumă de mijloc de 150.000 de lei pe care o vor primi restul de 26 de comune printre care Cornu Luncii, Vama, Vatra Moldoviței, Verești, Vulturești, Pojorâta, Udești.

Florin Paiu