27/11/2020

Premierul Orban a testat centura ocolitoare a Rădăuțiului

Scris de Florin Cotos


Șoseaua de centură a Rădăuților a fost inaugurată în data de 20 noiembrie, în prezența premierului Ludovic Orban și urmează să fie dată în folosință. Printre participanți s-au mai aflat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, prefectul Alexandru Moldovan, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, primarul Rădăuțiului, Bogdan Loghin, șeful Direcției de Implementare a Proiectelor din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Dănuț Pilă, deputatul și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, deputații Ioan Balan, Dumitru Mihalescul și primarii din zona Rădăuți. Premierul a apreciat calitatea lucrărilor și dăruirea constructorului, UMB Spedition, care a muncit într-un ritm susținut și a finalizat investiția cu nouă luni înaintea termenului stipulat în contract. Orban a subliniat că centura nu putea fi finalizată dacă nu era trecută pe finanțare din fonduri europene. Ludovic Orban și-a anunțat iarăși sprijinul pentru proiectele importante de investiții ale județului Suceava. Ruta ocolitoare a Rădăuților are 16,5 kilometri, iar pe traseu s-au construit șapte sensuri giratorii, șapte poduri și două pasaje. Participanții la inaugurare au făcut un tur al noii șosele de centură. Rădăuțiul a devenit primul municipiu din România cu o șosea de centură inelară.

Florin Cotos