Printr-un comunicat de presă, consilierul Florin Preda încearcă să explice situația de la SC Servicii Comunale SA.
“Observ în ultima vreme o intoxicare a populației prin intermediul comunicatelor de presă a conducerii SERVICII COMUNALE cu privire la deciziile Consiliului Local asupra companiei unde aceștia au acționariat UNIC.
Pentru a informa corect populația este notabil să se aducă la cunoștință următoarele aspecte: Consiliul Local Rădăuți este ACȚIONAR UNIC al acestei companii, numirea membrilor Consiliului de Administrație a fost realizat printr-o HOTĂRÂRE DE CONSILIU LOCAL în luna August 2020, care atunci a primit aviz de legalitate din partea secretarului general al municipiului, este inadmisibil să se dea avizele de legalitate după bunul plac al unui funcționar public, în condițiile în care anul trecut numirea acestor persoane a fost în sarcina Consiliului Local iar acum secretarul general spune că demiterea acestora se realizează de un alt for decizional. Mai mult de atât, este de observat disperarea unora de a ține din toate puterile funcțiile pe care le-au „câștigat prin concurs”, concurs care a stârnit foarte multe controverse în rândul populației despre când a fost acesta realizat, unde a fost publicat și lipsa transparenței. Am observat plângerile penale realizate la adresa conducerii și consilierilor locali rădăuțeni, am citit plângerea penală, și mi se pare mai mult decât amunzantă, întrucât avocatul/a a invocat „legea 57” lege care este în vigoare încă din 1974 și se referă la „RETRIBUIREA DUPĂ CALITATEA ȘI CANTITATEA MUNCII”, după o analiză corectă, acest avocat cred că dorește să se refere la O.U.G. 57 prin care a fost aprobat codul administrativ. Nu cred că întâmplător se întâmplă anumite lucruri iar această greșeală cu referire la legea 57 este mai mult decât potrivită în această situație, întrucât acești membri sunt retribuiți lunar direct proporțional cu valoarea indemnizației directorului general în speță a domnului Romeo Galan, care are o indemnizație lunară de ATENȚIE!!! 13.539 Ron/lună BRUT (7.920 Ron NET), iar membrii consiliului de administrație 20% din valoarea acesteia, respectiv 2.707,8 Ron/lună. Surse demne de încredere din cadrul SERVICII COMUNALE S.A. spun că aceștia „muncesc” aproximativ 1-2 ore pe lună pentru această sumă de 2.707,8 Ron. Iar conform declarației de avere a domnului Galan, acesta a încasat de la SERVICII COMUNALE în anul 2019 frumoasa sumă de 114.048 Ron (adică peste 23.000 Euro), trebuie să ținem cont de faptul că sunt tineri români, care pleacă în străinatate și muncesc din greu și nu câștigă asemenea sume, dar mai mult de atât, această companie, a avut un profit în 2019 de două ori mai mic decât salariul directorului, iar dacă mai adăugăm și indemnizațiile membrilor consiliului de administrație, putem trage o concluzie clară despre motivul pentru care noi rădăuțenii plătim astfel de prețuri pentru termoficare, salubrizare și colectarea deșeurilor.
Ipocrizia ridicată la rang de artă abia acum începe să apară, când acești membri, care „se sacrifică” pe plan personal și profesional să presteze „asemenea munci grele” acum strigă ca din gură de șarpe că se destabilizează activitatea acestei companii, dar când au mărit cu 100% prețul la colectarea gunoiului, a fost bine? Când activitatea lor a condus la defectarea centralei de cogenerare, a fost bine? Faptul că închiriază mașini de transport gunoi de la alte firme iar pe ale lor le folosesc la 30% din capacitate doar pentru a majora prețurile, este bine? Iar acea creanță de aproximativ 9.000.000 Ron, este doar de acum? Până când noi rădăuțenii ar fi trebuit să suportăm astfel de practici? Până la încheierea mandatului în 2024?
Dragi membri ai consiliului de administrație, voi știți că sunt rădăuțeni care muncesc 8 ore pe zi timp de 20 de zile pe lună pentru un salariu mult mai mic decât cel câștigat de dumneavoastra în 2 ore? Mai mult de atât faptul că intoxică opinia publică insultând inteligența tuturor rădăuțenilor cu toate comunicatele lor de presă nu este îndeajuns, a apărut „de nicăieri” și o inflație a conturilor false și a postacilor de casă al căror scop clar este apărarea conducerii COMUNALE. Dacă tot au o asemenea părere bună despre activitatea și cunoștințele lor personale, sunt liberi să participe la concursuri pentru posturi similare la companii cu activități similare din județ și atunci vom vedea dacă aceștia vor obține aceleași rezultate ca la SERVICII COMUNALE S.A.”