26/02/2021

Caz de manual în medicina veterinară la Țibeni: miel născut cu cinci picioare

Scris de Florin Paiu


Un caz de manual de specialitate pentru medicina veterinară s-a petrecut în urmă cu aproximativ o săptămână în gospodăria unui crescător de oi din satul Țibeni, comuna Satu Mare. Una din oile din bătătură a adus pe lume un miel care are cinci picioare. Mielul se comportă normal și pare a fi clinic sănătos. 

Subiectul este pe buzele multora din locuitorii satului, iar unii își pun fel de fel de întrebări și se gândesc dacă nu cumva ”ciudățenia” nu o fi reprezentând vreun semn rău pentru sat ori chiar pentru omenire.  

Proprietarul oilor, Codru Duceac, reprezentantul celei de a patra generații de crescători de animale, a declarat pentru Monitorul de Suceava:

„Să vă spun sincer, inițial m-am speriat… M-am speriat când a fătat oaia, credeam că mai vine un miel, apoi am observat că ceva nu era în regulă. Atunci am realizat că mielul are cinci picioare”.

Proprietarul s-a declarat ceva mai puțin înclinat spre superstiții ori semne rele și crede că este vorba doar de o malformație, în condițiile în care au mai fost cazuri de acest fel, e drept foarte rare.

Unul din medicii veterinari din județ cu cea mai lungă experiență, Petrea Dulgheru, fost șef al Direcției Sanitar Veterinare și președinte al Colegiului Medicilor Veterinari Suceava, a explicat că este vorba de o malformație genetică. În carieră, veterinarul a întâlnit viţei cu două capete și miei cu cinci sau șase picioare. Cazurile sunt însă extrem de rare și reprezintă fără îndoială o curiozitate pentru populație și un prilej de studiu pentru veterinari.

Florin Paiu