Piata auto din Rădăuți nu va fi redeschisă, așa cum anunțase primăria. Printr-un comunicat, se explică de ce s-a revenit asupra deciziei.
“Sensibil la numeroasele solicitări ale populației, Primarul Bogdan Loghin a încercat o deblocare a situației Bazarului Auto din Rădăuți. Solicitările făcute către Prefectura Suceava nu au rămas fără ecou, aceștia trimițându-ne notificarea Direcției de Sănătate Publică, către instituția prefectului, prin care se permite redeschiderea Bazarului Auto, cu păstrarea normelor sanitare impuse. În baza notificării DSP și a hotărârii Comitetului Local pentru Situații de Urgență, executivul rădăuțean a comunicat oficial redeschiderea, însă deși Rădăuțiul se află la momentul de față încadrat la o incidență de 2,02 / 1000, starea de alertă prelungită, legiferată prin HG 35 din 10.02.2021 pentru prelungirea stării de alertă începând cu data de 12.02.2021 pentru 30 de zile și adresa 4.403.006 primită de la Centrul de Coordonare și Conducere a Intervențiilor Suceava, cu atenționare la interpretarea art.12, alin.1 din anexa 3 a HG35/2021, încadrează „bazarul” și „oborul” în cadrul restricțiilor impuse prin închidere. În sensul celor prezentate, Comitetul Local Pentru Situații de Urgență a fost nevoit să aprobe de urgență amânarea deschiderii, pentru o dată ce va fi comunicată ulterior”, se arată în comunicatul primăriei.