21/09/2023

Percheziții față de o grupare de contrabandiști care trecea vama cu țigări disimulate în autotrenuri cu dulciuri

Scris de Florin Paiu


Percheziții, în dimineața zilei de joi, 21 septembrie, pe raza județului Suceava față de cinci suceveni despre care s-au adunat date că făceau parte dintr-o grupare de contrabandiști care trafica cantități mari de țigări din Ucraina și Republica Moldova, introduse în România prin puncte vamale din Suceava și Tulcea.

În total, în țară, au fost puse în aplicare 33 de mandate de percheziție domiciliară. Pe lângă Suceava au mai avut loc percheziții în județele Hunedoara, Maramureș, Teleorman, Dolj și Timiș.

Ca mod de operare anchetatori au transmis că, la finele anului 2022, pe teritoriul României s-a  constituit un grup de criminalitate organizată transfrontalieră, cu arie de acțiune și componență internațională, format din cetățeni ucraineni și români, specializat în activități de comercializare și transport a unor cantități importante de produse accizabile (țigarete), atât pe teritoriul României, cât și pe cel al Uniunii Europene.

Țigările achiziţionate din Ucraina și Republica Moldova, au fost încărcate în autotrenuri aparţinând unor societăţi de transport controlate de segmentul extern al grupării (cetăţeni ucraineni), fiind disimulate în alte categorii de mărfuri (bomboane, dulciuri etc.), iar după introducerea în România, transportate către depozite intermediare (deținute de membrii grupării care se ocupau de comercializarea țigaretelor), descărcate, reîncărcate în alte vehicule și transportate către alți clienți.

Țigaretele au fost introduse în România prin puncte de trecere a frontierei din județele Suceava și Tulcea, fie cu titlu de import, sub paravanul altor mărfuri legal transportate destinate unor societăţi din România, fie în regim de tranzit către țări din afara spaţiului comunitar”, se arată într-un comunicat al anchetatorilor.

Segmentul intern al grupării avea ca principale atribuții identificarea și punerea la dispoziție a unor spații necesare pentru transbordarea țigărilor din automarfare și depozitarea lor temporară în condiții de maximă securitate, precum și identificarea unor clienți cu posibilități de distribuție semnificativă.

În cursul investigațiilor au fost realizate  prinderi în flagrant și efectuate percheziții domiciliare în urma cărora au fost confiscate aproximativ 10 milioane de țigarete  provenite din contrabandă.

Audierile urmează să se desfășoare la sediul DIICOT – Structura Centrală.

Florin Paiu